Ne-a părăsit senatorul Costel Gheorghiu

Ne-a părăsit senatorul Costel Gheorghiu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A încetat din viaţă, la numai 53 de ani, unul dintre cei mai respectaţi oameni politici gălăţeni, implicat în politica internaţională şi comentator politic: senatorul COSTEL GHEORGHIU.

În ultimul timp avea dese intervenţii, în special pe teme de politică externă, în „Viaţa liberă” – nu lăsa neamendate subiecte ca zăcământul de petrol din Marea Neagră sau relaţiile Republicii Moldova cu România.

Într-o ultimă intervenţie, compara entuziasmul din primul parlament al ţării cu războiul politic din parlamentul actual. Rămăsese să vorbim pe această temă…

Costel Gheorghiu a fost ales în primul parlament al României de după Revoluţie, în 1990, fiind parlamentar FSN, până la transformarea acestuia în PD, apoi parlamentar PD, vreme de trei mandate, până în anul 2000. A rămas apoi independent, după un timp scurt la PL-D.

Membru al Comisiei pentru politică externă, apoi al Comisiei pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din ’96 până în 2000, Costel Gheorghiu ne-a reprezentat apoi la OSCE, ca senior political advisor, la Sarajevo.

A fost conferenţiar la Centrul de studii NATO din Bucureşti şi a făcut parte din patronatul Electrica.

Absolvent al Facultăţii de Electrotehnică Iaşi, inginerul Costel Gheorghiu a lucrat până în 1990 la Electrica SA Galaţi, pe atunci IREG, fiind unul dintre tinerii specialişti care au plecat plini de speranţă spre politică.

Citit 3847 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.