Evaluaţi acest articol
(27 voturi)
16 comentarii

Primăria Galaţi şi constructorul care se ocupă de restructurarea urbană din cartierul Ţiglina II (în imediata apropiere a blocului E6) au fost sancţionaţi de Garda de Mediu, după numeroasele sesizări pe tema „vandalizării” spaţiului verde, autorităţile fiind acuzate de către cei care locuiesc la blocul amintit că nu au respectat avizul de mediu, întrucât au tăiat mai mulţi copaci decât fusese prevăzut în aviz.

Potrivit comisarului şef al Gărzii de Mediu, Marian Mocanu, Primăria a fost sancţionată cu avertisment, iar constructorul a primit o amendă de 5.000 de lei, dar şi avertisment, pentru că nu au respectat acordul de mediu. Surpriză însă: municipalitatea şi constructorul nu au fost sancţionaţi pentru că ar fi pus la pământ mai mulţi arbori decât au fost autorizate să reteze, ci din cauza altor probleme descoperite de comisari. Municipalitatea a fost sancţionată pentru că nu a urmărit evoluţia lucrării, iar constructorul – pentru eliminarea de arbori „fără a putea prezenta documente din care să rezulte numărul şi speciile celor tăiaţi”. Pe lângă faptul că nu a existat o evidenţă a copacilor tăiaţi, constructorul nu a putut să probeze cu documente nici unde au fost transportate deşeurile vegetale rezultate din defrişări (deşi, teoretic, acestea au ajuns la Ecosal). De asemenea, constructorul a fost obligat, printre altele, să semnalizeze că în zonă se lucrează şi să împrejmuiască şantierul în lucru cu o bandă de protecţie.

Nu contează realitatea, ci registrul spaţiilor verzi

În ciuda faptului că oamenii au reclamat că în imediata apropiere a blocului E6 au fost tăiaţi peste 20 de copaci (de diferite dimensiuni, mici şi mari), aceştia probând cu o serie de fotografii şi filmări, conducerea Gărzii de Mediu ne-a declarat că au rezultat cinci copaci, din constatări. Însă a precizat că, întrucât cioatele şi rădăcinile au fost scoase odată cu doborârea copacilor, este aproape imposibil ca autoritatea de mediu să poată concluziona altceva faţă de ce s-a descoperit la faţa locului şi în documente. Asta înseamnă că executantul lucrării are liber să mai taie încă 10 copaci, deoarece, potrivit avizului de mediu eliberat de Agenţia pentru Protecţia Mediului, documentul prevede tăierea a 15 arbori pentru lucrările de restructurare urbană. Autorităţile şi constructorul au fost salvaţi cumva şi de faptul că în registrul spaţiilor verzi al Primăriei sunt luaţi în evidenţă mai puţini copaci decât sunt/erau în realitate la blocul E6.

Zeci de copaci, tăiaţi ilegal? Restructurare urbană cu scandal la E6

Citit 7265 ori Ultima modificare Sâmbătă, 09 Iunie 2018 00:47

16 comentarii

  • postat de Natura Luni, 11 Iunie 2018 14:07 5.13.213.*** Link la comentariu
    2
    3

    Cu cata nesimtire mint cei de la garda de mediu ca doar 5 arbori au fost taiati"5x5" dar ca si la botanica atat si la matematica stau nasol acesti oameni fara scrupule.Aranjamentele au fost facute de la inceput totul este o sarada intre primarie si firma ce se ocupa de lucrari.

    Raportează
  • postat de Minciuna primeaza Duminică, 10 Iunie 2018 14:29 178.138.97.*** Link la comentariu
    2
    8

    Deci Garda de mediu incurajeaja ilegalitatile si minciuna. E oarba la probe tangible si asculta balbele firmei de distrugere.

    Raportează
  • postat de Sergiu Moldovan Sâmbătă, 09 Iunie 2018 09:35 185.107.47.*** Link la comentariu
    19
    9

    Acuma pe bune, nu se pot planta în altă parte?
    Se taie păduri întregi...
    S-au trezit ăia că le taie bălăriile, unu din comentacii de aici n-au văzut ce mizerie era acolo.
    Mai tundem din ei, doar nu sunte în pădure și trebuie făcut ceva frumos,
    trezițivă!

    Raportează
  • postat de *** Sâmbătă, 09 Iunie 2018 07:41 5.13.249.*** Link la comentariu
    4
    7

    @Aderin
    Ca orice alta lege, legea spatiilor verzi s-a adoptat de Parlament, nu prin hotarare de consiliu local. O simpla cautare pe net, macar de curiozitate, era suficienta sa afli "noutatea" asta. Dar in Romania aruncatul cu parerea e sport national, si asta nu e valabil numai pentru tine. E drept ca numai unii sunt campioni la sportul asta.
    Ia de-aici, sa te convingi ce ineptie ai emis:

    http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/113206

    Raportează
  • postat de pepeman Vineri, 08 Iunie 2018 18:57 5.15.220.*** Link la comentariu
    8
    24

    Romică retardică, tu vrei loc de parcare moacă, eu vreau să respir altceva decât mizeria care iese pe unica ta ţeavă. Să mă trezesc în ciripit de diverşi urmaşi ai dinozaurilor, nu în manelele tale împuţite. Garda de Mediu freacă ştanga, aici e vorba de puşcărie.

    Raportează
  • postat de Stat inamic public... Vineri, 08 Iunie 2018 16:36 77.111.244.*** Link la comentariu
    6
    30

    A ajuns pe functii generatia de analfabeti functional "pregatita" incepand cu anii '90. Daca pana acum am asIstat "doar" la DECLINUL Romaniei, de acum incolo urmeaza DEZASTRUL.
    Din pacate, opinia publica (derutata si manipulata de presa) ia in considerare alte prioritati (scandaluri mondene, fite , subiecte fantoma si alte pocnitori de presa) decat viata si siguranta persoanei.
    Infractiunea de taiere masiva, nemotivata, nejustificata si lipsita de discernamant a arborilor de toate speciile si dimensiunile este un "sport municipal" de multi ani de zile si nu numai de acum (vezi Primarul Eugen Durbaca si plopii de pe strada Brailei, vezi Primarul Marius Stan si teii de pe strada Mihai Bravu)...
    Institutiile statului, prin toate actiunile lor, au devenit din nou inamicul cetateanului (la fel ca inainte de 1990).

    Raportează
  • postat de Romica Tanvuia -E6 Vineri, 08 Iunie 2018 16:36 82.137.13.*** Link la comentariu
    34
    13

    Daca vreti arbori luati-i acasa si puneti-i in ghiveci.
    Vrem locuri de parcare, alei sicai de acces nu pamant si praf!

    Raportează
  • postat de Mihai C. Vineri, 08 Iunie 2018 16:25 5.13.237.*** Link la comentariu
    3
    17

    Las si eu linkul (poza) asta aici: https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/34700771_597460020625073_1805576969606135808_n.jpg?_nc_cat=0&oh=f3e460cee61289835051da0ad423aaaa&oe=5B80B366

    Raportează
  • postat de remo girone Vineri, 08 Iunie 2018 15:19 82.208.137.*** Link la comentariu
    5
    24

    Lasă-i să taie copacii, sădispară tot, să fie parcări pentru împuţiciunile ruginite aduse de afară!!! Să se facă 60 de grade vara, să se sature!

    Raportează
  • postat de Ion Vineri, 08 Iunie 2018 10:48 109.102.62.*** Link la comentariu
    7
    40

    Apropo de taierea arborilor. Veniti in Tiglina I sa vedeti ce mandrete de padure (din spatele Tribunalului spre CNMK) vrea Primaria sa defriseze pe "motivul" infiintarii unei artere de circulatie care chipurile descongestioneaza bd. Brailei printr-o strada care vine dinspre nicaieri si merge spre nicaieri. Mai mare crima nici ca se putea pune la cale acum, cand toata lumea civilizata tanjeste dupa un petec de spatiu verde! Poate ne ajutati cu un articol pe aceasta tema pana cand nu este prea tarziu!

    Raportează
  • postat de Un alergător de pe Faleză Vineri, 08 Iunie 2018 08:50 94.177.47.*** Link la comentariu
    6
    32

    Economia Galațiului e pe moarte, cartierele arată ca după război, drumurile care leagă orașul de restul țării sunt groaznice, Faleza se surpă în Dunăre, tinerii pleaca... Ce a mai rămas in Galați? Spațiile verzi, ele rămăseseră neatinse. Acum e randul lor să facă cunoștință cu nepăsarea si lipsa de viziune a celor care conduc orașul de ani buni...

    Raportează
  • postat de Silla Vineri, 08 Iunie 2018 07:45 188.25.136.*** Link la comentariu
    6
    21

    ".... în registrul spaţiilor verzi al Primăriei sunt luaţi în evidenţă mai puţini copaci decât sunt/erau în realitate la blocul E6" cat de idoti sunt unii, prostia s-a generalizat.

    Raportează
  • postat de locatar Vineri, 08 Iunie 2018 07:41 79.116.109.*** Link la comentariu
    4
    26

    Ati vazut? vrajeli de doi lei , o institutie ca ,Garda de Mediu da amenzi aiurea si cu-i?te-ai gasit , primariei cu avertisment de frica sa nu supere primarul , cind garda de mediu ca sa se duca pe santier face 10 min. de mers pe jos de la sediul lor, ca sa-i controleze pe ce-i care lucreaza

    Raportează
  • postat de Aderin Vineri, 08 Iunie 2018 02:58 90.95.123.*** Link la comentariu
    6
    28

    Ca'n codru. Tai cât vrei, și zici că aici n'a fost copac.
    Domnule primar cum stăm cu legea spațiilor verzi pe care ați aprobat-o în HCL . Cine răspunde aici! Avertismentele nu ne încălzeasc cu nimic.

    Raportează
  • postat de Romeo Vineri, 08 Iunie 2018 02:31 82.137.15.*** Link la comentariu
    4
    23

    Vara tai copacii pentru la iarna Dacă se înmulțesc autoturismele copacii nu mai sunt buni când vine furtuna
    Astea care scot ordonanțe de urgență că nu avem voie să plantăm pomi fructiferi pruni meri peri gutui in parcuri ori nu locuiesc în Galați ori sunt de altă planetă Ei sunt cu Democrația de Cumetrie Oltenească în sânge nu au plantat un copac nu au construit o fabrică nu au făcut un drum Ei sunt demolatorii Țării

    Raportează
  • postat de tepes Vineri, 08 Iunie 2018 00:46 89.137.137.*** Link la comentariu
    5
    30

    Este o crima sa tai copacii ! Un copac creste in zeci de ani !

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.