Taxa pe hârburi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oraşul geme de maşini hârbuite şi abandonate, devenite cuib de mizerii şi de rozătoare, şi deopotrivă un pericol de îmbolnăvire pentru noi. Municipalitatea nu se descurcă prea bine la „recoltarea” vechiturilor de prin cartiere.

Bizar este că după ce unii proprietari şi-au lăsat autoturismul de izbelişte, de îndată ce acesta a fost ridicat îl cer înapoi. De aceea aleşii au aprobat sumele datorate de proprietarul sau deţinătorul legal pentru restituirea vehiculelor ridicate de pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi.

Prin sumele aprobate, aleşii vor să fie acoperite cheltuielile cu forţa de muncă, utilajul folosit la ridicarea şi transportul vehiculelor, chiria pentru terenul ocupat (Depozitul Traian Nord) şi cota-parte din cheltuielile cu paza.

Iată sumele stabilite de aleşi: inventariere şi expertizare - 30 lei pe vehicul, pentru ridicare şi transport –185 de lei pe vehicul, iar depozitare şi pază – zece lei de vehicul pe zi.

Citit 720 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.