Brânzan invocă nepotism PD-L pe liste

Brânzan invocă nepotism PD-L pe liste
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* PSD cere reluarea desemnării şefilor secţiilor de votare *

Juriştii PSD redactează o contestaţie, prin care să se ceară reluarea la Galaţi a procesului de desemnare a preşedinţilor secţiilor de votare din tot judeţul şi a locţiitorilor acestora, desfăşurat joi, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi, Claudiu Brânzan.

„Surpriza a fost foarte mare: lista celor care au devenit de ieri preşedinţi şi locţiitori ai preşedinţilor secţiilor de votare în judeţul Galaţi este de fapt arborele genealogic al PD-L la Galaţi. Este o listă de cumetrii, rubedenii, năşii, încuscriri, de ne-am pus mâinile-n cap!” – susţine reprezentantul PSD.

Fostul prefect nu a reclamat că listele cu propunerile sale, de pe vremea când era prefect, trimise Autorităţii Electorale Permanente pentru tragerea la sorţi au fost înlocuite cu altele de noul prefect PD-L, ci că  foarte multe nume de pe noile liste nu sunt apolitice, cum au declarat cei în cauză pe propria răspundere, ci rude cu primari şi oameni politici PD-L sau reprezentanţi ai acestui partid la alegerile precedente.

Care, a spus Brânzan în răspăr, şi-or fi dat demisia, în preziua desemnării, ca să facă parte legal din conducerea secţiilor de votare.

De asemenea, cum legea recomandă pentru aceste funcţii jurişti şi, în lipsa acestora, oameni de bună reputaţie în localitate, Brânzan a observat că mulţi dintre aceştia sunt chiar şomeri, purtătorul de cuvânt PSD presupunând că este vorba de beneficiari ai venitului minim garantat, dependenţi deci de primari.

Cum orice sesizare privind nereguli din timpul votului se adresează tocmai preşedintelui de secţie sau locţiitorului acestuia, Brânzan spune că acest aspect periclitează buna desfăşurare a alegerilor.

PSD-iştii au început să ia la puricat lista cu cele 1.500 de nume propuse pentru tragerea la sorţi pentru preşedinţi, supleanţi şi rezerve, astfel că nu a fost timp să fie verificate toate numele.

Şi în municipiu, la o lectură sumară, apar democrat-liberali reprezentanţi în Adunările Generale ale unor societăţi ale Consiliului Local Galaţi, a mai spus Brânzan.

De ce au fost schimbaţi prefecţii PSD?

Adevăratul motiv pentru care a fost demis ministrul Nica şi au fost înlocuiţi toţi prefecţii propuşi de PSD, a spus Brânzan, a fost obţinerea controlului în secţiile de votare.

Purtătorul de cuvânt PSD a dat mai multe exemple din care vom da numai câteva exemple: „în comuna Măstăcani, în funcţiile de preşedinte sau locţiitor în secţiile de vot se află soţia nelegitimă, fiica, verişoara, fina şi consiliera viceprimarului PD-L Ivan Costică.

La Schela, preşedintele Organizaţiei PD-L Neamţu Ionel îi are ca preşedinţi sau locţiitori în secţiile de votare pe fiica, fiul şi nepotul său. În timp ce preşedinta Organizaţiei de Femei a PD-L are fiica într-una din aceste funcţii.

La Slobozia Conachi, preşedinţi sau locţiitori în secţiile de vot sunt soţia, cumătrul, fina şi finul preşedintelui PD-L Stamboală Alexandru.”… Şi lista a continuat cu alte câteva nume, Brânzan ne-a asigurat că lista acestora este foarte lungă.

Foşti candidaţi PD-L la funcţia de consilieri locali, angajaţi din primării sau membri PD-L în secţiile de votare la europarlamentare se adaugă listei, a mai spus Brânzan.

Citit 1229 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.