Evaluaţi acest articol
(21 voturi)
24 comentarii

Căldură la un preţ de trei ori mai mare faţă de anul trecut. Asta a anunţat Primăria municipiului Galaţi, care a renunţat să mai o ofere subvenţii pentru căldură în sistemul centralizat. Astfel, gălăţenii care ar trebui să plătească cel puţin 700 de lei, faţă de 203,57 lei în 2017 (potrivit HCL 766 din 19.12.2017), pentru o gigacalorie dacă vor să rămână în sistem centralizat.

Conform datelor furnizate de Primăria Galaţi, „din cele 91.500 de apartamente care au fost alocate punctelor termice prin asociaţiile de proprietari/locatari, în prezent, la sistemul centralizat de încălzire, mai sunt racordate aproximativ 12.000 de apartamente”. Dintre acestea, doar 3.000 de apartamente ar rămâne racordate după ce municipalitatea va încheia cele două programe aflate în implementare cu privire la alimentarea cu energie termică a cetăţenilor pentru iarna 2018 – 2019. Şi asta pentru că aproximativ 6.000 de apartamente vor beneficia de căldură de la cele 24 de puncte termice care vor fi transformate în microcentrale de cartier (dintre care 20 vor deservi persoanele fizice, iar patru – instituţii publice), iar pentru restul apartamentelor există deja cereri pentru ajutorul financiar de 3.000 de lei pentru sisteme alternative de încălzire.
„Numărul mic al utilizatorilor sistemului centralizat şi pierderile foarte mari ale sistemului centralizat folosit prin contractul cu SC Electrocentrale SA Galaţi ar duce la un cost estimat, pentru iarna 2018-2019, de peste 700 de lei/Gcal”, ne-a precizat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.
„Primăria nu mai subvenţionează, nu mai are bani, aşa că noi am introdus în preţ orice compensaţie pe care până acum o decontam. Am dat un material către consiliul local, preţul estimativ este de peste 700 de lei pentru gigacalorie. Pentru ca această societate să meargă eu am spus preţul real, cine vrea, acesta este preţul, în condiţiile în care nu ne mai ajută Primăria”, a declarat Marian Alexandru, directorul Calorgal, care a precizat că nu ştie dacă vor fi sau nu gălăţeni dornici să plătească acest preţ.
În timp ce unii fac calcule, Primăria a început deja montarea microcentralelor de cartier, care vor fi alimentate cu gaz, iar gălăţenii vor plăti exact cât consumă. „Acesta este primul punct care se montează, în Ţiglina 1. Le montăm şi în cel mai scurt timp vor fi funcţionale. Cu siguranţă vor fi montate în timp util. De la acest punct vor fi alimentate cel puţin 145 de garsoniere, de la blocul arondat. Nu ştim un preţ estimativ, dar fiecare va avea ceas de consum la limita de proprietate şi cât consumă, atât vor plăti”, ne-a explicat Iulian David, şef sector Ţiglina 1.

700 de lei sau pe cont propriu

Gălăţenii care au rămas dependenţi de sistemul centralizat de încălzire sunt cei care fie au datorii foarte mari la întreţinere şi nu pot beneficia de ajutorul de 3.000 de lei, fie au venituri foarte mici. Oricum ar fi, nimeni nu îşi va permite însă să plătească peste 700 de lei pentru o gigacalorie. „O să ne încălzim electric. Nu avem de unde plăti 700 de lei, este un preţ cam mare”, ne-a explicat un locatar fără centrală termică.
Alţii însă, deşi recunosc că preţul este mult prea mare, îşi doresc în continuare căldură de la Calorgal. „Eu vreau căldură. Mă duc la asociaţie şi declar că vreau căldură, dar nu cu 700 de lei gigacaloria. Avem pensie şi asta este”, ne-a spus un alt gălăţean. „Foarte bine că nu mai subvenţionează căldura. O să ne descurcăm cum o să putem, că fără căldură nu putem sta”, este de părere o gălăţeancă.

Cine beneficiază de microcentrale de cartier

În Galaţi vor fi 24 de microcentrale de cartier, care vor deservi 6.000 de apartamente şi patru instituţii publice. Iată care sunt asociaţiile şi blocurile care vor beneficia de căldură prin noul sistem de încălzire:
- Centru (zona Port) - Asociaţia 246 (Cămin ILTG – scara 1), Asociaţia 810 (Cămin 1, Cămin 2), Asociaţia Dima & Fii SA 1 şi 2 (SC Dima & Fiii SA – cămin nefamilişti), Asociaţia nr. 147 (cămin familişti);
- Mazepa – Asociaţia 155 – bloc G4 (scara 1), Asociaţia nr. 824 ”Ancora” – bloc G2 (scara 1);
- Mazepa - Asociaţia nr. 198 – bloc Salcia 1 (scările 1 şi 2) şi bloc Salcia 2 (scările 1 şi 2);
- Ţiglina - Asociaţia 218 – bloc I7 (scara 1), Asociaţia 224 – bloc I6 (scara 1), Asociaţia 299 – bloc I5 (scara 1);
- Ţiglina - Asociaţia 231 – bloc I1 (scara 1, etaj P – 11);
- Ţiglina - Asociaţia 200 – bloc A3 (scara 1), bloc A4 (scara 1), Asociaţia 830 – bloc A1, bloc A2;
- Ţiglina - Asociaţia 214 – bloc I3 (scara 1);
- Ţiglina - Asociaţia 213 – bloc I4 (scara 1);
- Micro 16 (Ţiglina III) – Moldovulcan SA – cămin Moldovulcan;
- Micro 19 – Asociaţia 463 – bloc L1 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociaţia 466 – bloc L2 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociaţia 400 – bloc L3 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociaţia 469 – bloc F4 (scările 1, 2, 3, 4), Asociaţia 403 BIS – bloc Q1 (scările 1, 2, 3);
- Micro 19 - Asociaţia 402 – bloc G2 (scările 1, 2, 3), Asociaţia 415 – bloc O9 (scara 1), Asociaţia 440 – bloc G6 (scara 1), Asociaţia 475 – bloc R9 (scările 1, 2, 3), Asociaţia 479 – bloc R10 (scările 1, 2, 3);
- Micro 19 - Asociaţia 477 – bloc Sănătatea 38, Asociaţia 478 – bloc 60 de apartamente, Asociaţia 480 – bloc G5 (scările 1, 2, 3);
- Micro 21 – Asociaţia 553 – bloc G13 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 7), CC INSOL SPRL Filiala Galaţi – Cămin Apaterm SA, Confort SA – cămin C6 – SC Confort SA;
- Aurel Vlaicu – Asociaţia 859 – bloc C (scara 1);
- Micro 14 – Asociaţia 805 – cămin bloc J (scara 1), Asociaţia 808 – bloc D (scara 1), Asociaţia 811 – cămin 1 şi cămin 2, Asociaţia 813 – bloc A (scara 1), Asociaţia 816 – bloc B (scara 1) şi bloc C (scara 1), Asociaţia 843 – bloc E, Asociaţia 879 – bloc I, Asociaţia 887 – bloc H, Asociaţia 890 – bloc G, Asociaţia 891 – cămin F;
- Micro 40 - Asociaţia 612 – Mehid 2, cămin C2 (scara 1), cămin C3 (scara 1), cămin C4 (scara 1), Asociaţia 627 – cămin C2 (scara 1), Asociaţia 628 – cămin C5 (scara 1), Asociaţia 629 - cămin C6 (scara 1), Asociaţia 889 – bloc C1 (scara 1);
- Micro 40 - Asociaţia 612 – Mehid 1, Teleconstrucţia SA – Teleconstrucţia cămin (scara 1);
- Micro 40 –Asociaţia 603 – blocurile A1, A2, A3, A4;
- Micro 39 -  Asociaţia 807 – bloc Trefo (scara 1);
- Micro 39 - Asociaţia 877 – bloc B2 (scara 1).

Cine nu are bani, va sta în frig

Anunţul cu preţul pe gigacalorie a fost trimis de Primăria Galaţi către toate asociaţiile de locatari din oraş. Unii preşedinţi de asociaţii chiar au afişat la aviziere acest anunţ şi aşteaptă ca locatarii să îşi spună punctul de vedere şi să opteze dacă mai vor sau nu căldură în sistem centralizat. „Eu nu pot lua o măsură şi, după ce mi s-a comunicat preţul de 700 de lei gigacaloria, am decis să consult locatarii. Noi nu trebuie să luăm de bun preţul acesta de 700 de lei. Dacă într-o scară de bloc sunt două sau trei familii care vor cere încălzire şi sunt dispuse la etaje diferite, vor fi pierderi mari de căldură, pierderi pe care tot ei trebuie să le suporte. Eu cred că, dacă va fi o persoană sau două, va depăşi 850 de lei gigacaloria. Eu am vrut ca locatarii să ştie realitatea. Preţul este foarte mare, nu vreau să dau vina pe nimeni, dar trebuia tranşat ca toată lumea să treacă, într-un an sau doi, la sursă proprie de încălzire. Oamenii nu pot suporta acest preţ, iar cei care nu au bani vor sta în frig”, ne-a explica Ionel Botezatu, preşedintele Asociaţiei 322.

Citit 15460 ori Ultima modificare Vineri, 12 Octombrie 2018 12:36

24 comentarii

  • postat de cetatean al catunului galati Marți, 16 Octombrie 2018 20:54 109.96.134.*** Link la comentariu
    0
    1

    populatia racordata la microcentrale va plati pret diferentiat pentru Gcal fata de populatia aceluiasi oras, dar ramas la sistemul centralizat? Nu au aceleasi drepturi?

    Raportează
  • postat de nick Marți, 16 Octombrie 2018 11:42 188.24.253.*** Link la comentariu
    1
    2

    Eu o sa fac plangere la DNA. Am fost informat la la o saptamana dupa ce am semnat pentru caldura la asociatie?

    Raportează
  • postat de Alexuz Marți, 16 Octombrie 2018 08:05 5.2.205.*** Link la comentariu
    1
    2

    Stati sa vedeti decese la iarna din cauza gerului.

    Raportează
  • postat de Punctele termice de cartier, era soluția, dar Primăria s-a spălat pe mâni, au aruncat pisica, la gălățeni. Luni, 15 Octombrie 2018 11:31 213.233.101.*** Link la comentariu
    0
    11

    În jurul anilor 1966, când nu exista încălzirea pe Electrocentrale -CSG, încălzirea Mazepa, Centru, Țiglina Unu, Doi, Trei chiar, se făcea pe centrale termice de cartier, căldura pe timp de Iarnă și apă caldă la robinet, fiind exagerat de mare, singura posibilitate de reglare a temperaturii fiind, deschiderea geamurilor, robineții de la calorifer fiind blocați din supraîncălzire, ba riscând să-ți picure pe lângă ax, iar la baterie de la chiuvetă se topea garnitura din cauciuc, prin deformare termică. De ce ? Pentru că traseul de la centrala termică și consumator, era scurt, fără pierderi exagerate, curgea apa pe tine, dacă intrai în subsol. Odată cu apariția Electocentralei-CSG, s-a propus recuperarea aburului industrial, pentru a acoperii și încălzirea cartierelor noi, Micro-urile, dar CSG funcționa în capacitate maximă. Azi pierderile au fost anulate, producția scăzută, recuperare abur, inexistentă la așa producție a CSG-ului scăzută, deci, producție de abur la preț ridicat. Soluția centralelor de cartier, cel puțin prin reactivarea centralelor care au fost îm 1966 și punctele termice, retehnologizate ca puncte termice de cartier, era soluția omenoasă și normală, eficiența fiind cel puțin, prin aducerea surdelor de producere a căldurii, aproape de consumatori, trasee mai scurte.

    Raportează
  • postat de IC Vineri, 12 Octombrie 2018 16:07 5.13.241.*** Link la comentariu
    7
    9

    Solutia adimistratiei cu transformarea SC-urilor in centrale zonale ,de si luata tarzior ,este buna si realiazabila (unii galateni isi mai amintesc perioada cand nu era CT-ul si incalzirea se realiza cu cazane in actualele SC-uri si cu centrala din spatele de la "Ultimul leu ") . Ii inteleg si acei cetateni care se cer tot la incalzire de la CT ,probabil ca sunt aceia care au varat Apaterm ,CT si probabil vor vara si Calogal ,in faliment ,rau platnicii.Aceia care au postat inaintea mea si blameaza administratia fiindca, vezi Doamne nu respecta Constitutia si nu asigura caldura tuturor ,ar trebui sa intelega ca democratie inseamna majoritate iar daca din 91500 de apartamente mai sunt numai cca 9000 care nu au apelet la susre aternative ,care reprezinta majoritatea ?Mai este ceva care se intelege greu ,taraim intr-o societate in care daca nu platesti ,nu primesti iat vinovati ,de neintelegere , sun acia care au dat subventiiv si ajutoare invatandu-ne prost .Este pentru prima data cand administratea priveste si in viitor ,dominilor CT-ul galatean este falimentar si nu mai are drum de intoarcere ,se duce dupa apropiata centrala de la Chiscani BR ,asa ca este bine ca au facut acest pas in ultimul ceas...Cred ca "cheia de la valul de scumpiri " este in cu totul alta parte ... nu spun ca riposteaza cu gaze si bastoane..

    Raportează
  • postat de Ion Joi, 11 Octombrie 2018 20:59 213.233.101.*** Link la comentariu
    3
    19

    Inacceptabil. Eu vreau doar să știu ce pot face să NU fiu pus în lista celor care vor primi căldură. La prețul ăsta (70% din salariul minim net este inacceptabil. Bandiților!
    Jos PSD!

    Raportează
  • postat de dgi Joi, 11 Octombrie 2018 19:12 82.208.137.*** Link la comentariu
    2
    17

    Structura tarifului se poate modifica conform legii doar daca se majoreaza vreo componenta a acestuia cu mai mult de 5%. Nu poti baga in tarif conditii aberante ale CET-ului sau dorinte supralicitate ale conducatorilor de a scapa de termoficarea centralizata. Doar incalcand sau interpretand abuziv legea (ceea ce este acelas lucru) se poate majora tariful de la 230 lei la 700 lei. Nu se poate sa ai 600.000 de euro (2.820.000 lei) pentru iluminat festiv si sa nu ai bani pentru energie termica. Toti cei care nu renunta de buna voie (de altfel acesta este motivul real al majorarii) pot da in judecata Primaria Galati si Calorgal pentru compensatii sau despagubiri. Tot legea prevede clar preaviz de 3 ani pentru inchidera/ oprirea furnizarii serviciului public de termoficare. De ce nu a anuntat din primavara oficial, prin hotarare de consiliu local cum va face acum, ca pretul va fi 700 lei sau ca se inchide prin hotarare a consiliului furnizarea agentului termic? Si celelalte institutii publice care nu au sistem propriu de incalzire inca, ce vor face? Sunt scoli (vezi fostul liceu nr.10 dar nu numai) , gradinite, structuri de colectare fiscala, politie - cu toate sediile lor, etc. Ce ati facut cu toti banii alocati termoficarii orasului (dupa declaratiile mai vechi ale primarului este vorba de 12 milioane de euro)? Dar pe cei peste 1200 de chiriasi pe care-i aveti ce veti face? Ii lasati in frig? Se pare ca noi ca cetateni contam cat pestii lasati sa moara in lacul din Parcul Viva. La ce alegeri facem asta meritam. Sa ne auzim sanatosi.

    Raportează
  • postat de Cristian Joi, 11 Octombrie 2018 18:15 213.233.85.*** Link la comentariu
    5
    14

    O mIcrocentrala functioneaza tot pe gaz , la pretul de 700 lei gcal inseamna ca ea are ramdamentul de 3 ori mai prost decat o centrala de apartament . Cu onor intreb Calorgalul se unde a procurat o asa "minune" tehnica !

    Raportează
  • postat de Sorinacio gl. Joi, 11 Octombrie 2018 15:45 109.166.128.*** Link la comentariu
    2
    4

    Deci scapă cine poate.

    Raportează
  • postat de Galatean Joi, 11 Octombrie 2018 14:51 82.137.14.*** Link la comentariu
    8
    4

    Este directiva de la Bruxelles ca de la 1 aprilie 2018 sa NU se mai subventioneze caldura, nu ca nu ar avea bani primaria.


    1. Nu cred că este adevărat, UE înainte se chema Comunitatea Europeană... datorită comunităţilor şi ideea de optimizare la comun / comună

    2. O fi adevărat, dar DE CE NU au anunţat preţul nou, sau estimat nou DIN APRILIE??

    Raportează
  • postat de mario Joi, 11 Octombrie 2018 14:42 188.24.225.*** Link la comentariu
    5
    16

    https://www.constitutiaromaniei.ro/
    Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii

    (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
    (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.


    HGR nr. 425/1994 privind aprobarea Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice
    ART. 117
    Începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18,00 - 6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de + 10GC sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte + 10GC, între orele 18, - 6,00.

    Legea nr. 10/1995 a calităţii în construcţii si Regulamentul (UE) nr. 305/2011 în domeniul construcţiilor, Anexa 1 prevad ca Cerinţa fundamentala, esentiala si
    3. Igienă, sănătate şi protecţia mediului
    Construcţiile trebuie să fie proiectate şi executate astfel încât să nu reprezinte, pe întregul lor ciclu de viaţă, o ameninţare pentru igiena, sănătatea şi siguranţa ocupanţilor sau a vecinilor din cauza.
    In Romania cerintele de calitate sint detaliate în normativul NC 001 -99. La igiena higrotermica se prevede asigurarea temperaturii de confort termic atat la nivelul capului cat si a gleznelor.
    Standardul SR 1907-2:1997 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi interioare convenţionale de calcul prevede la pct. 2.1 În Tabelul 1 temperaturile interioare conventionale de calcul pentru locuinţe astfel: camere de locuit şi holuri 20oC,
    Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, art. 17, al. (7) Sistemul de încălzire trebuie să asigure temperatura minimă de 20°C în camerele de locuit.


    http://www.meteoromania.ro/anm2/vremea/prognoza-meteo/prognoza-orase-5-zile/

    usor osor - ne apropiem de penal domule primar!

    Raportează
  • postat de Blade Joi, 11 Octombrie 2018 14:39 86.34.180.*** Link la comentariu
    5
    11

    pt@Mariana: am locuit in Timisoara, la bloc...Acolo era o societate Calor, parca...Plateam in mijlocul verii pt. 3 camere intre anii 1998-2001, cca 180 de lei/ luna intretinerea, inclusiv cota parte din caldura din timpul iernii. Mi se parea enorm, la acele vremuri. Erau salarii la privat de 3oo de lei. Iarna , acolo nu-i ca la Galati: nu sufla vantul, nu erau geruri ca la noi. Eram nemultumit, asta stiu sigur. Ce vreau sa spun, ca nu-i asta solutia...
    Pt. Galati, solutia imediata de dupa caderea lui Ceasca era reformarea Apaterm...Planuri pt. centrale de cvartale de blocuri alimentate cu gaze, inlocuita in totalitate reteaua de distributie din teava de fier cu tevi din materialele zilelor noastre, inclusiv calorifere noi. Acum este inutil: CT de apartament si-au dovedit eficienta, omul isi face in casa cat de cald doreste si se spala cand vrea cu cat de firbinte apa ii pofteste inima. Regia locala si-a batut joc de cetatenii Galatiului. Nu mai bociti si treceti la pus CT!

    Raportează
  • postat de DESPERADO Joi, 11 Octombrie 2018 13:28 81.12.149.*** Link la comentariu
    14
    32

    Este cea mai proastă STRATEGIE de încălzire a populaţiei din toate timpurile!
    A ieşit un rahat amestecat din care cu greu vom ieşi. Şi asta din cauză că în 2016 Pucheanu nu a consultat cu adevărat specialiştii şi cetăţenii galaţiului, fiind manipulaţi că nu există decât cele două soluţii propuse de el şi Partidul lui mafiot! S-a procedat exact ca la acest Referendum!
    Îţi cerem urgent DEMISIA dle Pucheanu!
    Eşti RUŞINEA Galaţiului, a României şi a Europei !!!

    Raportează
  • postat de PENCA MARGARETA Joi, 11 Octombrie 2018 13:27 194.105.20.*** Link la comentariu
    14
    16

    Buna ziua,
    da platim gigacalorie de 700 lei, dar sa facem contract cu ei ,cu act notarial sau cu un avocat,in care sa specificam o clauza,;daca in case nu este o caldura de 21-22 de grade , nu se va plati gigacaloria cum vor domnii. Sa respecte aceasta clauza, si vom plati. Noi daca nu platim la timp avem penalitatii, dansii daca nu dau caldura cum trebuie trebuie penalizati? Daca pe o scara, unde sunt 20 apartamente, 8 are caldura de la dansii adica apartamentele nu sunt pe rand unele sub altele, sunt dispuse dezordonat garantez ca nu va avea nimeni caldura la 21-22 de grade.

    Raportează
  • postat de BOBY Joi, 11 Octombrie 2018 12:54 188.24.240.*** Link la comentariu
    9
    23

    INTR-UN ORAS ROSU NIMENI NU TREMURA DE FRIG

    Raportează
  • postat de Ramona Joi, 11 Octombrie 2018 12:13 82.137.11.*** Link la comentariu
    10
    17

    Mai dar numai de TREI ORI PUTETi? Trebuia înainte de Ședința de Consiliul local să LUAȚI cu încredere VIAGRA Numai trei ați putut da ? De șase ori mai mult trebuia că tot numai Plătește Sărmanii Alegători viitori TBC (ăia dela București au aflat ce ne faceți și au emis o lege care să mai anihileze dorința Consiliului local de a Eutanasia Asistații Social care sug din Bugetul nostru drag de nu mai are primăria bănuți pentru Ornamente de Crăciun și de Paști) Băi Tovarășilor de la Primărie când va veni CRIZA anunțată de FMI ce Mama Dracului mai măriți Băgați un impozit pe OXIGENUL Respirat Știți cât consumăm in24 de ore și înmulțiți cu ceva EUROII și vă măriți la anul cât vreți indemnizațiile Ati primit ORDIN de la Cineva Cândva de undeva de sa MAJORAT de TREI ORI CLDURA Mama Mamă ce FOAME de EUROII mai aveți? De DREPTURILE OMULUI ați uitat? Dragnea știe ce faceți în Galați ? Să-i trimitem o Scrisoare pierduta din partea Noastră pentru Dumneavoastră ?

    Raportează
  • postat de macarie banu Joi, 11 Octombrie 2018 11:26 78.96.81.*** Link la comentariu
    17
    12

    numai putem spera in Galati decat sa vina iarna ruseasca......dar cu tot cu rusi.Barem sa stim o treaba......poate asa scapam de toti nenorocitii ashtia........

    Raportează
  • postat de Suzi quatro Joi, 11 Octombrie 2018 09:18 82.137.11.*** Link la comentariu
    9
    24

    Domnilor Consilieri să vă bucurați că v-ați NĂSCUT în România (pentru că ați venit aici din toate colturile țării că LUMEA ASTA din Galați este mai mămăligoasă și nu face explozie) Dacă erați din aceași GREȘEALĂ ALEȘI Locali oriunde in restul Europei azi auzeați pe la Ferestrele PRIMĂRIEI niște melodii din folclorul popoarelor (Sculați VOI Oropsiți Ai Vieții) Ați văzut laTV că sa scumpit CURENTUL . Apă .Gazul Metan .de TREI ORI undeva PE GLOB? Dacă tot sa făcut majorarea de 3 ori de se miră și PORCII Cu Pestă porcină africană de ce nu ați făcut-o de 6 ori și SCĂPAȚI până în 2020 de alte MAJORARI și mai micșorați Ceva înainte de Paști că vin ALEGERILE EUROPARLAMENTARE și puteați face o MITĂ ELECTORALĂ LEGALĂ și Fără DNA(SĂ VINĂ Să VA IA) Domnilor Consilieri aveți noroc că vine IARNA RUSEACA și noi GALATENII cică ne tragem de la ROMA și MADRID și plecăm inCONCEDIUL (la muncă) la cules de Căpșuni și Portocali că să aveți ce pune in Brad la Crăciunul care vine ( numai la dumneavoastră că la dumneanoastra a fost anulat din toate punctele de vedere) Să VA Întâlnim in2020 pe Toți Domnilor Consilieri . Sănătoși și DORNICI de UN NOU MANDAT

    Raportează
  • postat de costel Joi, 11 Octombrie 2018 08:38 109.166.139.*** Link la comentariu
    6
    46

    Dupa 30 de ani de administrare PSD a orasului Galati,nu mai este Combinat siderurgic cu actionar majoritar statul,nu mai este industrie locala,nu mai este vasul LIBERTATEA,nu mai este linie directa GALATI-DELTA DUNARII. FELICITARI PSD !! FELICITARI dragi galateni pentru votul vostru !! In curand o sa importati apa pentru Dunare !!

    Raportează
  • postat de Ilegal de legal Joi, 11 Octombrie 2018 07:57 5.13.172.*** Link la comentariu
    7
    37

    Votati ma PSD...partid social...Doar cateva mii de apartamente.Doar vreo 10000 de oameni....Hai cu tuberculoza.Sa vezi de acum autobuze pline cu pensionari,ca e mai bine in troleu decat acasa...TBC in scoli.Dar de ce unii beneficiaza de subventie de 3000 de lei si fraierii care raman nu primesc nimic????Sunt pedepsiti ca nu au vrut sa falimenteze sistemul centralizat???Si dupa aia o sa va plangeti ca nu mai exista populatie in Galati...Lasa ca aduceti voi vietnamezi,ca parca aia suporta frigul....

    Raportează
  • postat de Remus Joi, 11 Octombrie 2018 07:53 82.137.11.*** Link la comentariu
    7
    23

    In Programul de Guvernare nu era trecut decât creșterea nivelului de trai La Galați sa înțeles invers adică cine are bani scapă (cu viața) cine nu are crapă odată cu pietricele de pe strada când dă Gerul .. .............Nasol Momentul , Mișto colivă vom avea dacă mai muncim prin Galați Dar măcar niște Panseluțe olandeze tot o să dați pe a lor Morminte la primăvară din BUGETUL Fără Bani așa că să Moară și OPOZIȚIA de CIUDĂ că nu fost ea la Guvernare Pentru la Primăvară înainte de Paști suntem curioși ce se va mai tăia sau impozita.Apa este tăiată Căldura este tăiată doar banii de Panseluțe olandeze puteți să mai tăiați Dar așa cum plătim Apă Meteorică (de la Dumnezeu) să plătim și CĂLDURA SOLARĂ (tot de la Dumnezeu) pentru că este păcat Dumnezeu a dat PRIMĂRIA a luat . Că așa E in Democrația Liberală de CUMETRIE OLTENEASCA PESTE vreo 2 Ani MAI CANDIDAȚI? Suntem CURIOȘI ce m-ai Dați In PROGRAMUL ELECTORAL Pentru că tot ce ați DAT(in precedentul) ați LUAT (in timpul Mandatului de 4 ani din care mai aveți 2) Să va dea Dumnezeu tot ce nu ați avut și să ne întâlnim la ALEGERILE din2020 SĂNĂTOȘII

    Raportează
  • postat de Galatean Joi, 11 Octombrie 2018 07:15 5.13.182.*** Link la comentariu
    12
    34

    1. Diferenţa este enormă !!!!
    2. Parcă PSD era partid social democrat !!!
    3. De ce ştirea a fost în presa naţională înainte cu ceva zile faţă de presa locală ???

    Cum de dl Marius Stan a reuşit menţinerea unui preţ bun, iar un primar PSD cu vice premier GĂLĂŢEAN nu a reuşit ?

    Marius Stan a fost şi s-a zbătut totuşi să nu moară pensionari (cu pensia mărită cu 10%) îngheţaţi în apartamente !!

    Cum?


    PS sper să se accepte şi critica, că de obedienţi e plină România.

    Raportează
  • postat de mmmmm37 Joi, 11 Octombrie 2018 05:59 188.24.254.*** Link la comentariu
    7
    29

    Iti multmim Partid iubit! ...Din pacate continua nota de plata la marirea pensiilor si salariilor...dupa ROBOR, cresterea valutei, a pretului gazelor, combustibilului alimentelor de baza, etc

    Raportează
  • postat de Mariana Joi, 11 Octombrie 2018 00:39 86.127.72.*** Link la comentariu
    7
    27

    Este directiva de la Bruxelles ca de la 1 aprilie 2018 sa NU se mai subventioneze caldura, nu ca nu ar avea bani primaria.
    Oare cum se va rezolva cu cei care nu vor achita cheltuielile de la intretinere mai ales pe timp de iarna atita timp cit nu exista distributie pe orizontala ????
    Din 2015 Calorgal a incheiat conventii individuale de facturare a caldurii si NU a intrat in NICI un apartament (a carui proprietar nu a achitat obligatiile financiare pentru serviciile de care a beneficiat) sa faca debransarea asa cum scrie negru pe alb in conventia incheiata intre Calorgal si proprietari .
    Poate o sa iasa ceva pina la urma pentru ca NU este drept ca unii buni platnici sa sufere din cauza celor care nu platesc ca si pina acum, pentru ca niste "capete luminate" NU sunt in stare nici al 12 ceas sa faca un sistem de facturare care sa mearga. Poate un sistem de plata unei sume egala pe parcursul celor 12 luni care sa asigure pe perioada iernii ca o plata in avans, asa cum se practica la Timisoara.

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro