Situaţie paradoxală în Consiliul Local Galaţi. Trei politicieni, pe-un scaun de ales local

Situaţie paradoxală în Consiliul Local Galaţi. Trei politicieni, pe-un scaun de ales local
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Consiliu Local al municipiului Galaţi se află într-o situaţie inedită, dar şi paradoxală. Unul dintre fotoliile de ales local din partea UNPR este disputat de trei politicieni: Ilie Gheţu - care a fost validat, a depus jurământul şi îl ocupă din ianuarie 2017, Victor Malinovici - care tocmai l-a câştigat în instanţă, şi Marius Stan - care, deposedat de locul câştigat în Consiliul Local, încă se luptă în justiţie pentru a-l primi înapoi.

„Povestea indiană «O floare şi doi grădinari», în variantă politică, la Consiliul Local”, scriam, în ianuarie 2017, când aleşii au trebuit să decidă pe care dintre cei doi „grădinari”- Ilie Gheţu sau Victor Malinovici - îl validează consilier local UNPR în locul lui Marius Stan. Acesta şi-a pierdut locul în forul deliberativ al Galaţiului după ce aleşii au luat act de ordinul prefectului Gabriel Panaitescu, potrivit căruia mandatul de consilier al lui Marius Stan a încetat de drept, ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales, UNPR.

Concret, lui Stan i s-a imputat că a candidat la Senat din partea PMP, în condiţiile în care era consilier local UNPR. Deşi cele două partide, PMP şi UNPR, fuzionaseră, la acea vreme procesul nu era finalizat. Prin urmare, s-a considerat că mandatul lui Stan a încetat odată cu pierderea calităţii de membru al UNPR.

Păreri împărţite

Validarea unui nou consilier UNPR, în locul lui Stan, n-a fost o simplă formalitate. Şi asta pentru că, pe mesele consilierilor, ajunseseră două adrese, ambele cu antetul şi cu ştampila UNPR, dar semnate de preşedinţi diferiţi. Un document era semnat de Victor Malinovici, care îşi cerea validarea, adăugând o adresă în care liderul naţional Valeriu Steriu îl numea preşedinte interimar al UNPR Galaţi. O altă adresă, semnată de Eugen Chebac - reconfirmat în funcţia de preşedinte al UNPR Galaţi de liderul naţional Marian Vasiliev - îl nominaliza spre validare pe Ilie Gheţu, precizând că Victor Malinovici, următorul pe lista de supleanţi, a fost exclus din UNPR. Iar în sala de şedinţe se aflau atât Ilie Gheţu, cât şi Victor Malinovici.

Nu doar în Comisia de Validare a Consiliului Local părerile au fost împărţite, ci şi în plenul şedinţei: „În momentul de faţă nu se ştie exact cine este preşedintele partidului şi cine desemnează pe următorul pe listă. De aceea am propus ca validarea să aibă loc în şedinţa viitoare, până când departamentul juridic al Primăriei va face demersurile necesare pentru a afla cine este preşedintele UNPR”, a spus consilierul local PNL Onuţ Atansiu..

Propunerea a fost ignorată şi, cu 15 voturi „pentru” şi zece abţineri, Gheţu a fost validat şi a depus jurământul, devenind consilier local, iar Malinovici a părăsit sala.

Proces câştigat

Victor Malinovici a dat în judecată Consiliul Local, municipiul Galaţi şi pe Ilie Gheţu, şi a câştigat definitiv la Curtea de Apel. Hotărârea instanţei dispune nu doar anularea Hotărârii Consiliului Local (HCL) nr. 7/26.01.2017, prin care Ilie Gheţu a fost validat consilier local în locul lui Marius Stan. „Obligă pârâţii să emită o hotărâre de Consiliu prin care să fie validat mandatul de consilier local al reclamantului (Victor Malinovici). Obligă pârâţii în solidar să plătească reclamantului suma de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond (taxa de timbru şi onorariu avocat)”, se arată în soluţia pe scurt, postată vineri, 26 octombrie, pe portalul instanţelor.

Ce urmează

Conform Primăriei municipiului Galaţi, se aşteaptă comunicarea oficială a hotărârii judecătoreşti şi se va proceda în consecinţă, în acord cu procedurile legale. Practic aleşii locali vor trebui să anuleze hotărârea prin care Ilie Gheţu a fost validat, şi să îl valideze, în loc, pe Victor Malinovici. Când? Asta rămâne de văzut! Problema este că şi Marius Stan îşi doreşte mandatul de consilier local pe care l-a pierdut!

Încă două dosare 

Marius Stan a intentat două procese: unul în contradictoriu cu Instituţia Prefectului, prin care cere anularea ordinului prin care şi-a pierdut mandatul de consilier local, şi unul în contradictoriu cu Consiliul Local, prin care cere anularea hotărârii prin care Ilie Gheţu a fost validat. Judecătorii Tribunalului au decis să suspende judecarea procesului deschis Consiliului Local până la soluţionarea definitivă a cauzei cu Instituţia Prefectului.

În acest dosar cu Prefectura, conform datelor postate pe portalul instanţelor, Marius Stan a câştigat în prima instanţă, la Tribunal, dar a pierdut definitiv, la Curtea de Apel. Rămâne acum la dosarul cu Consiliul Local să fie repus pe rol şi instanţa să ia o decizie.

Citit 6156 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Octombrie 2018 01:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.