Vedere din Ladă (către poetul Corneliu Antoniu, La mulţi ani!)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

(!) hai să căutăm – prin Ladă – / Rochii şi Scrisori de-atunci...

şi să auzim – în Rochii – / ce (!) mireasmă de Sulfină...

şi-n Scrisori – Ne/Vinovate – / ce (!) Păcat care declină

strigător Tăcerea noastră/ cea de Tot...spre/zece Munci (!)

(!) ce Adâncă-i Amăgirea/ unui strigăt spre Înalt

când i-auzi – Dezamăgirii – / fâlfâitul mai Aproape...

mai Aproape decât ştie/ Ne/Murirea că-i încape

n-ochi triumful Ne/Răbdării/ cu-n plâns Rece şi-unul Cald (!)

(!) ce Înaltă-i Re/Semnarea/ unui strigăt spre Adânc

şi trecut prin câte Ceruri/ au fost Scrise ca să fie

loc de strecurat Himera/ şi a Cincea Simfonie

când Nimic (ne)-azvârle Totul,/ să mănânci şi să mănânc (!)

(!) hai să stăm Ne/Drepţi în Ladă,/ printre Rochii veştejite

şi Scrisori prinse-n Cerneluri/ de ochi Drept şi de ochi Stâng –

nopţi şi zile – braţe-n braţe – / se tor strâng şi se tot strâng –

hai să-nchidem şi să Batem,/ poate (nu) se va Deschide (!)

Citit 5965 ori Ultima modificare Marți, 30 Octombrie 2018 18:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.