Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
1 comentariu

Serviciile furnizate cetăţenilor de Primăria Galaţi vor intra într-o nouă etapă de modernizare, după modelul Smart City, graţie unui proiect în valoare de aproape 1 milion de euro ce are drept principal obiectiv implementarea unui sistem informatic de management integrat al documentelor.

Pe lângă managementul informatic al documentelor, proiectul, finanţat prin PO Creşterea Capacităţii Administrative, mai are drept scopuri, printre altele, dezvoltarea unei arhive electronice şi gestionarea mai eficientă a relaţiei cu cetăţenii şi mediul de afaceri.
„Ideea este că ne dorim ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, transferul de documente de la un biroul la altul al municipalităţii să nu se mai facă pe suportul acesta obişnuit – coala de hârtie – ci prin intermediul calculatoarelor, într-o formă, să spunem, de intranet. Vom avea şi semnături electronice. Asta înseamnă că vom vedea în timp real unde este documentul, la cine a ajuns, de cât timp stă acolo - ştiţi că au fost situaţii în care un document a zăcut zile, săptămâni, luni uitat într-un birou... Sistemul informatic ne va permite să avem o radiografie exactă a ceea ce înseamnă activitatea Primăriei, la ce birou este un document, de la cine mai trebuie luat un aviz sau o semnătură. Sperăm noi că, în modul acesta, va fi eficientizată activitatea funcţionarilor publici, iar timpul de aşteptare pentru cetăţean, când va veni cu o solicitare, va fi cu mult scurtat”, a explicat primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu.
La rândul său, managerul de proiect POCA, Cristi-Marian Ochiu, a precizat că viitorul sistem de management informatic al documentelor va deveni funcţional până la sfârşitul acestui an şi va fi gestionat prin intermediul unei aplicaţii inserate în portalul de internet al Primăriei: „Această aplicaţie va avea o parte de front-office, pentru cetăţeni, ce va putea fi accesată prin intermediul unor conturi securizate, cu parolă, precum şi o parte de back-office, pentru instituţii şi funcţionarii din primărie, prin care va fi gestionat acest circuit intern al documentelor”.
Pe lângă această aplicaţie, în cadrul proiectului se va asigura formarea profesională pentru 123 de angajaţi din cadrul municipalităţii, aceştia urmând să se ocupe de punerea în practică şi funcţionarea efectivă a sistemului. Nu în ultimul rând, proiectul va permite şi conturarea unei strategii mai ample pe ceea ce înseamnă dezvoltarea durabilă a municipiului într-un concept de Smart City.
Rămâne, totuşi, de văzut până unde va putea merge Primăria Galaţi cu acest concept Smart, dat fiind faptul că legislaţia actuală încă mai are goluri în cea ce priveşte gestionarea informatizată a documentelor, un exemplu în acest sens fiind normele privind semnătura electronică vs semnătura olografă. Asta pentru a nu mai spune că informatizarea e sublimă, dar hârtia e încă „sfântă” în multe dintre instituţiile care, într-un fel sau altul, au legătură cu administraţia publică.

Citit 1394 ori Ultima modificare Marți, 12 Februarie 2019 00:58

1 comentariu

  • postat de Vlad Tepes Miercuri, 06 Februarie 2019 10:51 5.13.159.*** Link la comentariu
    0
    10

    Foarte BINE si foarte frumos. Cand depui o hartie la registratura care trebuie sa ajunga la mai multe compartimente, trebuie sa o depui in atitea exemplare la cite compartimente trebuie sa ajunga. Chiar daca Primaria are o adresa de email , CEI DE LA REGISTRATURA SOLICITA adresesele pe suport de hartie si in atitea exemplare in cite locuri trebuie sa ajunga. Motiveaza ca nu au hirtie sa multiplice si sa fie repartizate in cite locuri trebuie sa ajunga. Dar toate bune si frumoase. Daca se va MENTINE MENTALITATEA SI OBICEIUL impamintenit ca atunci cand cineva lipseste o perioada de timp mai scurta sau mai lunga ( efectueaza concediul legal de odihna care conform legii este de 21 de zile lucratoare) hartia ramine in sertar si sarcinile de serviciu NU sunt preluate de alt salariat, NU FACEM NIMIC. BANI ARUNCATI IN VINT. NE BATEM CU CARAMIDA IN PIEPT, CA IUTE CE DESTEPTI SUNTEM SI CE BINE ESTE LA NOI.
    Dar POATE O SA FIE3 BINE ODATA IN TARA ASTA. POATEEEEEEEE

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.