Unde se achită taxa pentru locuri de veci ?

Unde se achită taxa pentru locuri de veci ?
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Contravaloarea taxei de întreţinere a locurilor de veci din cimitirele Ştefan cel Mare, Sf. Lazăr şi Eternitatea, aflate în administrarea societăţii Gospodărire Urbană, poate fi achitată în numerar sau cu cardul, la casieriile aferente, al căror program este de luni până joi, de la ora 8,00 la ora 15,30, vineri - de la ora 8,00 la ora 13,00, iar sâmbăta - de la ora 8,00 la ora 12,30.

De asemenea, pentru că au existat nemulţumiri în rândul contribuabililor, plata se poate face şi online, în sistem de internet banking, dar şi de la orice bancă unde persoana în cauză are deschis cont bancar, prin virament către contul Raiffeisen afişat pe chitanţă, specificându-se cimitirul, aleea, parcela, lotul, numele şi prenumele deţinătorului.

Începând din octombrie 2015, cimitirele au şi o bază de date actualizată, astfel încât, la efectuarea plăţii, prezentarea chitanţei din anul anterior nu mai este necesară, ci doar menţionarea numelui concesionarului. Obligaţiile pecuniare neachitate la termenul de scadenţă nu atrag penalităţi de întârziere, însă dreptul de concesiune poate fi anulat, dacă titularul nu respectă obligaţia de achitare a tarifului stipulat, pe o perioadă mai mare de doi ani consecutivi.

Citit 13758 ori Ultima modificare Vineri, 08 Martie 2019 18:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.