Proprietari de locuinţă rămaşi fără loc de parcare

Proprietari de locuinţă rămaşi fără loc de parcare
Evaluaţi acest articol
(37 voturi)

Într-un oraş din ce în ce mai aglomerat, cu locuri de parcare mai puţine, cu maşini mai multe și locuitori mai ocupaţi, al căror timp trebuie gestionat eficient, se fac unele modificări la regimul puținelor parcări existente, pe banii şi nervii cetăţenilor, parcă doar pentru în beneficiul bugetului administraţiei publice.

Parcarea rezidenţială de pe Bulevardul Brăilei, din cartierul Micro 19, a fost transformată în parcare publică cu plată, fără o înştiinţare prealabilă. Drept rezultat, riveranii nu mai pot parca decât contra cost, până la orele 20,00, situație absolut absurdă. Locatarii au fost obligați să parcheze pe unde apucă, uneori la o distanţă considerabilă faţă de imobilul în care locuiesc, mai ales seara, când zona este arhiplină. Nici măcar plata abonamentului nu este o soluție, întrucât îi permite ocupantului să folosească locul de parcare pe toată durata zilei, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, fără a-i asigura, însă, locul cu pricina. Astfel, depistarea unui loc de parcare poate deveni o adevărată aventură pentru locatari, care se luptă pentru fiecare centimetru pătrat de carosabil, parcând, de nevoie, haotic, fapt ce duce deseori la ambuteiaje şi amenzi pentru şoferi.

Cititorii noştri ne-au trimis pe adresa redacţiei sesizări cu privire la alte parcări rezidenţiale, ale căror regim s-a schimbat, de-a lungul timpului, afectând fluenţa traficului, prin supraaglomerarea zonei. Este vorba despre parcarea din faţa băncii Bancpost (preluată de Banca Transilvania la finele anului trecut), din Piaţa Centrală şi despre cea situată la Baia Comunală. În vederea soluţionării situaţiei, l-am contactat telefonic pe directorul de la Gospodărire Urbană, Bogdan Ionuţ Ardean şi am obţinut următoarea declaraţie: “Trebuie să delimităm puţin parcările rezidenţiale. S-a transformat şi nu s-a transformat absolut nimic mai nou decât era până acum, în afară de zona din Micro 19, adiacentă Bulevardului Brăilei, deci doar atât s-a transformat în ultimul timp. Restul, nu a fost nicio intervenţie asupra parcărilor rezidenţiale.”

Realitatea este că, nici pe bulevardul Brăilei, nici la blocurile din zona Pieței Centrale, alte locuri de parcare decât cele cu plată, dacă există, sunt extrem de puține, comparativ cu nevoile. În timp ce taxele se plătesc, beneficiile lipsesc la apel.

Citit 8988 ori Ultima modificare Vineri, 29 Martie 2019 02:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.