Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
4 comentarii

Primarul comunei Jorăşti, Dănuţ Tofan, şi cinci consilieri locali ai comunei, printre care şi viceprimarul, au fost excluşi din PNL, a anunţat senatorul George Stângă, preşedintele organizaţiei judeţene liberale. Este prima sancţiune aplicată după alegerile europarlamentare, unde, potrivit lui George Stângă, PNL a obţinut "cel mai mare procent, 25,3 la sută, şi cel mai mare număr de voturi, 56.409, într-o competiţie electorală la nivelul judeţului Galaţi".

Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Galaţi, senatorul George Stângă, a anunţat ieri că PNL a câştigat alegerile europarlamentare în 26 de localităţi din judeţ, dintre care 15 cu primari PNL. "În proporţie de 99 la sută, PNL a avut un procent de peste 15 la sută, cu o singură excepţie, în comuna Jorăşti, a avut 13,3 la sută. În condiţiile în care la Jorăşti avem primar în funcţie, viceprimar şi majoritate în Consiliul Local, şapte consilieri din 11, PNL a decis, ieri, în unanimitate, excluderea din partid a dlui primar, a dlui viceprimar şi a patru consilieri locali. Dl Tofan rămâne primar independent, are posibilitatea să se ducă oficial alături de cei pe care i-a sprijinit în campania electorală, iar pentru ceilalţi cinci, excluderea va duce la pierderea mandatelor", a anunţat Stângă.
Sancţiunile nu se opresc aici. A fost constituită o echipă care să analizeze rezultatele şi implicarea, iar acolo unde se va considera că acestea nu au fost pe măsura aşteptărilor, vor fi propuse sancţiuni.

Citit 6837 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iunie 2019 13:31

4 comentarii

  • postat de DIDI Duminică, 02 Iunie 2019 19:39 95.76.1.*** Link la comentariu
    0
    2

    PNL SA SE TREZEASCA DIN SOMNUL PRELUNG PE CARE L-AU AVUT. SA FACA SCHIMBARI NUMAI PENTRU CETATENI NU SA COPIE PSD UL SI SA SE GRABEASCA LA OCUPAT FOTOLII, LA FURAT , LA MINTIT ETC. ALTFEL NU ARE NICI O SANSA. SCHIMBATI-VA ATITUDINEA . ALEGATORII S-AU SCHIMBAT DAR SUNT CU OCHII PE VOI.

    Raportează
  • postat de Daniel.P Sâmbătă, 01 Iunie 2019 23:21 213.205.192.*** Link la comentariu
    1
    9

    Pai dacă ia adus cu autocarele la mitingul PSD de la Galati , mi se pare normal sa facă lucrul acesta.

    Raportează
  • postat de cetatean Sâmbătă, 01 Iunie 2019 22:40 5.13.170.*** Link la comentariu
    4
    9

    Asa baieti, trageti in voi ...ca sa scapam noi, romanii
    Asa ar face si PSD-ul = PNL toti o apa si o mocirla asa a facut si Dragnea, Sii succesuri...si etc

    Raportează
  • postat de ariciul Sâmbătă, 01 Iunie 2019 07:40 92.114.82.*** Link la comentariu
    0
    36

    Sunt idioti.Dupa parerea lor ce ar fi trebuit sa faca acestia sa castige partidul?Sa minta,sa prosteasca lumea sa-i convinga sa ce?Ba prostilor?munciti pentru oameni sa le fie bine sa se dezvolte satele si comunele ,,oamenii sau saturat de modul vostru de aface politica.Ce faceti voi ,nu e politica.e prostie curata.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.