Bani europeni pentru modernizarea unei noi axe rutiere

Bani europeni pentru modernizarea unei noi axe rutiere

Iulia Kelt
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
2 comentarii

Până pe 31 iulie 2021, o altă importantă axă rutieră din Galaţi va fi modernizată cu fonduri europene. Contractul de finanţare pentru proiectul "Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Traian Vuia, Henri Coandă, bulevardul George Coşbuc (tronson strada Henri Coandă - strada Alexandru Măcelaru)" a fost semnat ieri, de către primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov.

"Dacă Traian Vuia şi Henri Coandă mai sunt cum mai sunt, cred că pentru şoferi cea mai importantă veste este că zona aceea de Coşbuc, atât de blamată, va intra, într-un târziu, în refacere. Suntem în plină procedură de achiziţie pentru găsirea unui proiectant şi a unui constructor şi, dacă nu vor exista contestaţii şi alte probleme, sper că din primăvară să putem vedea la lucru primele utilaje", a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
Conform datelor prezentate de directorul Luminiţa Mihailov, valoarea totală a proiectului se ridică la 104.746.875 de lei, din care 75.065.915 lei - fonduri europene, 11.480.669 de lei - cofinanţare de la bugetul statului, iar contribuţia Primăriei este de 1.766.256 de lei.

Ce lucrări se vor executa

Conform Primăriei, lucrările care vor fi executate pe bulevardul Milcov, străzile Traian Vuia şi Henri Coandă şi bulevardul George Coşbuc vizează: reabilitarea căii de rulare a tramvaielor, reabilitarea şi modernizarea peroanelor şi a staţiilor de transport public de călători, construirea sau modernizarea pistelor pentru biciclete şi a trotuarelor, reabilitarea părţii carosabile a infrastructurii rutiere, plantarea de arbori şi arbuşti, realizarea de înierbări de-a lungul celor 2.594 de metri de străzi reabilitate.
De asemenea, ar urma să fie modificată partea carosabilă pentru realizarea de locuri de parcare noi, va fi reabilitat iluminatul public stradal şi se va realiza canalizaţie subterană pentru diversele reţele aeriene.
În ceea ce priveşte reţelele de apă şi canalizare, acestea vor fi înlocuite la solicitarea Apă Canal, dar cu fonduri de la bugetul local.

Siderurgiştilor şi 1 Decembrie, gata în mai 2021

Proiectul de investiţii semnat ieri continuă proiectul "Modernizare linii tramvai și carosabil străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918", aflat deja în implementare cu fonduri europene. Conform primarului Ionuţ Pucheanu, la finele acestei luni ar urma să se încheie proiectarea modernizării celor două artere şi, după obţinerea avizelor, lucrările ar putea începe la sfârşitul lunii octombrie. Conform contractului de finanţare europeană, termenul de finalizare a axei Siderurgiştilor - 1 Decembrie este mai 2021.
"Singurele segmente de refăcut în viitor ar fi reţeaua de tramvai de pe Ştefan cel Mare, cu întoarcere la Cimitirul Evreiesc, şi cea din Piaţa Energiei, către Combinat, pentru care vom putea cere fonduri europene din 2021", a mai spus primarul.

Citit 6267 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Septembrie 2019 02:47

2 comentarii

  • postat de Costela Miercuri, 11 Septembrie 2019 20:30 86.124.202.*** Link la comentariu
    0
    0

    Astazi, am trecut pe langa Scoala 12 (corpul dinspre rasarit ) .Ceea ce trebuia sa fie un trotuar, nu este altceva decat o amestecatura de pamant ,dale din beton, pietre si alte resturi cu denivelari cu o vechime de peste 30 de ani adica o lucrare ramasa neterminata de dinainte de revolutie De ce in alte zone se inlocuiesc lucrarile "relativ bune"si aici nu se gaseste nimieni sa propuna o modernizare , dar mai ales ,de ce ne luati de fraieri domnilor responsabili de zona? Si mai lasati-ne cu afirmatiile de gen : e prevazut pentru anul 2020

    Raportează
  • postat de Pana una-alta : Miercuri, 11 Septembrie 2019 11:01 185.94.192.*** Link la comentariu
    0
    1

    reparati asfaltul de pe Domneasca , care este valuti-valuri , in apropiere de trotuare !

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.