Clădirea Gospodărire Urbană are faţadă nouă
Foto: Bogdan Codrescu

Clădirea Gospodărire Urbană are faţadă nouă
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Unul dintre primele demersuri întreprinse de Dragoş Magearu, directorul Gospodărire Urbană, imediat după preluarea conducerii, a fost reabilitarea clădirii în care funcţionează societatea. Astfel, de curând au fost încheiate lucrările de reparaţie, care au constat în văruirea exteriorului, înlocuirea tablei deteriorate de pe acoperiş şi a burlanelor de scurgere. Totodată, au fost create noi locuri de parcare pentru angajaţi şi vizitatori, în faţa instituţiei, urmând ca în primăvară să aibă loc şi o reamenajare a spaţiului verde existent.

Cu ajutorul Primăriei municipiului Galaţi, centrala termică existentă a intrat şi ea în reparaţie, din cauza defecţiunilor tehnice pe care le prezenta, urmând ca de săptămâna viitoare să poate fi folosită corespunzător. De asemenea, în funcţie de resursele financiare pe care le va avea, societatea speră ca în viitor să poată proceda atât la modernizarea sistemului de canalizare, cât şi la asfaltarea curţii.

"Nu pot avea pretenţii de la ceilalţi, dacă noi, ca instituţie, nu aveam propria gospodărie îngrijită, curată şi primitoare. Astfel, deşi nu era în buget, am făcut un mic efort şi am căutat resursele necesare pentru a putea achiziţiona materialele necesare pentru curăţenie", a declarat Magearu.

Citit 3747 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Noiembrie 2019 00:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.