Depozite de gunoi în ilegalitate

Depozite de gunoi în ilegalitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Din primăvară, Comisariatul de Mediu Galaţi va  începe o nouă etapă de control a autorităţilor publice locale pe problema salubrizării localităţilor * Prefectul Cosmin Păun (FOTO) le propune primarilor asocierea în vederea gestionării managementului deşeurilor *

În mai bine de jumătate dintre localităţile judeţului, salubrizarea este lăsată la voia întâmplării de către autorităţi, iar depozitarea deşeurilor menajere se face pe platformele declarate închise de către primării sau în alte locuri neautorizate.

Aceasta este principala concluzie a Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Galaţi, după întocmirea unei situaţii a depozitelor de deşeuri rurale neconforme, la data de 1 februarie.

Managementul deşeurilor a fost subiectul întâlnirii de joi dintre primarii din judeţul Galaţi,  prefectul Cosmin Păun,  preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, reprezentanţii Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu şi cei ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

Amănunte despre întâlnire am aflat de la purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Petrica Paţilea. 

Primarilor li s-a atras atenţia că depozitele neconforme trebuiau închise acum şapte luni şi că, pentru România, există pericolul declanşării procedurilor de infringement, care înseamnă aplicarea de sancţiuni contravenţionale ţării pentru nerespectarea  măsurilor asumate prin programul de aderare.

Contracte de ochii lumii

Potrivit situaţiei prezentate de Comisariatul de Mediu, multe dintre comunele judeţului au încheiate contracte doar pe hârtie cu societăţi de salubrizare. Doar în 5 localităţi se derulează programe cu finanţare UE pe problema salubrizării.

În încercarea de a pune ordine în managementul defectuos al deşeurilor de pe teritoriul judeţului Galaţi, prefectul Cosmin Păun le-a comunicat primarilor că în câteva zile le va fi transmisă spre analiză o propunere de formă de asociere, care să ţină cont atât de posibilităţile financiare existente pe plan local, cât  şi de masterplanul de gestionare a deşeurilor.

De asemenea, se vor organiza întâlniri regionale cu primarii, de rezolvare a problemelor specifice regiunii.

De cealaltă parte, Comisariatul Gărzii de Mediu anunţă noi controale, începând din primăvară şi ameninţă cu sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea legii

Citit 744 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.