Înfloresc grădinile, cu sau fără contract

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primarul Dumitru Nicolae este considerat susţinătorul tuturor gălăţenilor care au grădini în Galaţi, mai ales că are el însuşi un astfel de teren. 

La ultima şedinţă a Consiliului Local, conservatorul Picu Apostol Roman i-a atras atenţia că, de la începutul anului niciunul din cei care deţin cu chirie terenuri pentru grădinărit nu are contractul reînnoit.

„Ei vin cu bani la Primărie, nu li se fac contracte, nu plătesc, şi noi ne plângem că nu avem bani. S-ar dori ca toţi cei care au grădină, şi sunt deja în vârstă de 60-80 de ani să participe la o licitaţie. Nu e corect. Acei oameni sunt de 20 de ani pe terenul respectiv, au muncit pentru el, vine primăvara şi vor şi ei să cultive o roşie acolo. Şi noi să ne primim banii”, a declarat Picu Roman.

Primarul Dumitru Nicolae a promis reînnoirea contractelor, dar numai pentru cetăţenii care au păstrat destinaţia de grădină. „Unde găsesc o construcţie, pică înţelegerea”, a ameninţat edilul urbei.

Citit 867 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.