Aflat la al doilea mandat de deputat, conservatorul Bogdan Ciucă a optat, pentru această legislatură, pentru un cabinet parlamentar şi în cartierul Ţiglina III, acolo unde spune că s-a născut.
De altfel, Ţiglina III (Micro 16) este unul din cartierele incluse în colegiul uninominal nr. 8, care l-a trimis pe Ciucă în Parlament.
Deşi pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor scrie la „contact” doar o adresă de mail, în realitate deputatul PC nu are numai cabinet la sediul partidului, de pe strada Brăilei, ci şi în cartierul în care spune că s-a născut…
Cabinetul lui Ciucă din Micro 16 se află postat între un chioşc şi un bar, cu terasă acoperită, unde promisiunile electorale neonorate se tratează cu… tărie, iar cele avansate electoratului pe post de iniţiativă legislativă, cu şpriţ de vară…
„Iubesc acest cartier pentru că aici m-am născut”, aşa scrie pe geamul cabinetului parlamentar al deputatului conservator, a cărui imagine apare lângă mesaj.
Bogdan Ciucă zâmbeşte moderat, din fotografie, mai ales că pe uşa de termopan de la intrarea în cabinet se află „stema” Parlamentului.
Imaginea contrastează ciudat cu cei doi măgăruşi (ori catâri?) de pe coviltirul care acoperă terasa de lângă acest cabinet.
Dar acest lucru nu are nicio legătură; chiar nu contează proximităţile, cu atât mai mult cu cât, se poate vedea cu ochiul liber (şi mâna pe uşa încuiată a cabinetului parlamentar) cine face politică 24 de ore din 24 şi cine trage chiulul…
Deşi pe uşa cabinetului parlamentar este scris programul de audienţe, joi, în intervalul 11.00-13.00, când am trecut noi pe acolo, nu era nimeni…
„Nici nu veţi găsi pe cineva aici, veneau în campanie, dar acum, nu!”, ne spune, amabilă, o vânzătoare din zonă.
Lumea din cartierul natal al lui Bogdan Ciucă nu suferă însă că stă închis cabinetul parlamentar. Mai ales că tot deputatul a făcut ce a făcut şi a reuşit montarea unor băncuţe în faţa complexului Siret.
Aici, lumea vine mai ceva ca la spectacol; se joacă şah, cărţi, se citeşte ziarul, se înjură guvernul, ce mai!, o adevărată activitate politică, la fel ca în Parlament…
Politică temperat-Continental
Dacă îl căutaţi pe senatorul PD-L Marius Necula şi nu îl găsiţi la sediul partidului, de pe strada Universităţii, mai aveţi o şansă, la sediul noului său cabinet deschis în Micro 16, în complex Continental.
Când am descoperit, total întâmplător, acum două săptămâni, acest cabinet, abia se înfiinţase; dovadă că în geamuri se aflau doar afişe PD-L de pe vremea campaniei electorale parlamentare, iar pe uşa de la intrare un afiş, lipit, de altfel, prin tot oraşul (în general, pe cabinele telefonice Romtelecom), în care „omul bun” le doreşte doamnelor Galaţiului „o primăvară frumoasă”.
De la Corina Chivu (gazda), care ne-a oferit şi un tur al cabinetului – un spaţiu, de altfel, generos, bine amenajat şi compartimentat (chiar mai mare ca suprafaţă decât sediul PD-L din centru!) -, am aflat că aici se vor organiza, săptămânal, prin rotaţie, audienţe susţinute nu doar de senatorul Marius Necula, ci şi de preşedinta Casei Judeţene de Pensii, Denis Aramă, sau de avocaţi, care vor oferi consiliere juridică gratuită.
Cabinetul va rămâne deschis zilnic, de la 10.00 la 13.00 şi după amiaza, de la 15.00 la 18.00.