Pacienţii – o zi gratis pe Transurb!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Local Galaţi a decis cu 18 voturi pentru şi şapte abţineri, în şedinţa sa de ieri, să extindă gratuităţile pe mijloacele de  transport ale Transurb şi pentru pacienţi, care sunt acum obligaţi să meargă programat la control.

Măsura ar veni în sprijinul reformei în Sănătate, „augmentând-o”, după cum a declarat chiar iniţiatorul proiectului, Apostol Roman Picu. Gratuitatea ar fi valabilă numai în zilele în care pacienţii sunt programaţi să se ducă în control la medicul de familie.

Pentru mai multă rigurozitate, ca să nu se călătorească şi fraudulos, pacienţii trebuie să primească însă o viză de la medicul de familie chiar în preziua datei la care au fost chemaţi, a precizat consilierul local Picu.

Am zice însă mai degrabă că măsura va descuraja pacienţii să meargă chiar şi o dată la medic, nu de două ori!

(CLICK AICI pentru mai multe amănunte incendiare)

Citit 1466 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.