Cine vor fi viceprimarii municipiului Galaţi

Cine vor fi viceprimarii municipiului Galaţi
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Consilierii locali PSD Cristian Sorin Enache şi Marius Humelnicu sunt, potrivit datelor noastre, în cărţi pentru a deveni viceprimarii municipiului Galaţi. Proiectul de hotărâre privind alegerea viceprimarilor ar fi trebuit să fie supus votului în şedinţa de astăzi a Consiliului Local, prima şedinţă ordinară din acest mandat. Conform regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local, viceprimarii sunt aleşi prin vot secret, cu votul majorităţii absolute a consilierilor locali. Ulterior alegerii viceprimarilor, Consiliul Local desemnează, prin hotărâre, la propunerea primarului, care dintre cei doi viceprimari exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului. Hotărârea se aprobă prin vot secret, cu majoritate absolută. Pe durata exercitării mandatului, viceprimarii îşi păstrează statutul de consilieri locali, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut, durata mandatului lor fiind egală cu durata mandatului Consiliului Local.

Tot astăzi ar fi trebuit să fie organizate şi comisiile de specialitate ale forului deliberativ local.

Spunem "ar fi trebuit", pentru că şedinţa a fost amânată pe ultima sută de metri. Vom reveni cu amănunte.

Citit 5109 ori Ultima modificare Marți, 27 Octombrie 2020 09:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.