Pământ, bani, voturi şi interese (de partid)

Pământ, bani, voturi şi interese (de partid)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cât mai valorează terenul privat al Galaţiului? 101,27 euro pe metrul pătrat, 115 euro pe metrul pătrat, 154 euro pe metrul pătrat şi, respectiv, 99 de euro pe metrul pătrat, fără TVA, acestea erau preţurile cu care, marţi, la şedinţa Consiliului Local, erau propuse spre vânzare patru terenuri ale Primăriei.

După cum v-am informat, un singur teren a primit votul aleşilor şi va fi vândut cu 99 de euro pe metrul pătrat firmei Termaexim, la care acţionar este secretarul de stat MAI, fostul prefect Mihai Capră. Celelalte trei proiecte au fost retrase de pe ordinea de zi de către primarul Dumitru Nicolae, după ce s-a constatat că nu aveau semnăturile necesare pe avizul comisiei de specialitate.

Problema avizului care fusese semnat doar de trei dintre cei şapte membri ai comisiei a picat la fix, în condiţiile în care atât consilierii liberali, cât şi cei conservatori erau decişi să se abţină de la vot.

Aleşii locali liberali au pus la îndoială legalitatea şi cuantumurile preţurilor de vânzare stabilite pe baza unui raport de evaluare întocmit de GeoTopoCad - Expert, serviciu din cadrul Primăriei.

Scânteia

Scânteia a sărit şi s-a transformat în pălălaie la proiectul care viza vânzarea, în exclusivitate, cu 101,27 euro/mp, fără TVA, a terenului de 548 mp, intravilan, liber de construcţii, aferent imobilului din strada Brăilei,  nr. 204, gălăţenilor Vasile Cucu şi Costel Cucu, care îl deţin în închiriere.

Cei doi au obţinut deja o sentinţă civilă prin care Consiliul Local Galaţi este obligat să le vândă terenul aferent imobilului lor, pentru care plătesc chirie, şi pe care îl folosesc cu destinaţia de curte şi grădină. Primăria plăteşte, zilnic, deja amendă stabilită pentru faptul că nu le-a vândut încă terenul dorit.

Liberalul Marius Stan a fost primul care a ridicat suspiciuni asupra preţurilor estimate şi a Serviciului Public GeoTopoCad, care a estimat respectivele preţuri. I s-a alăturat consilierul PC Eugen Găvan, care a acuzat discrepanţe între preţurile terenurilor din aceeaşi zonă.

Viceprimarul PNL Mircea Cristea a fost cel care a pus punctul pe i: „Nu pot să-mi supun colegii de partid unui risc şi să nu-i avizez atunci când lucrurile nu sunt în regulă.

Evaluările care se fac la GeoTopoCad nu sunt în regulă! Sunt diferenţe de 300 la sută pe trenuri aflate unul lângă celălalt. Lucrurile au scăpat de sub control. Să fim foarte atenţi”, a spus Cristea. Explicaţia că preţul a fost estimat la aproape 102 euro pentru că nu are căi de acces nu a cântărit prea mult.

Aleşii au spus că se tem pentru libertatea lor, fiindcă  pentru că răspund juridic pentru ceea ce votează! Verdictul final a fost acela că proiectul în cauză şi alte două nu pot fi supuse la vot pentru că, surpriză!, nu au avizul semnat de comisia de specialitate.

Retragere cu ameninţări

Primarul Dumitru Nicolae a decis să retragă trei dintre vânzări de pe ordinea de zi şi a lansat ideea unei şedinţe de îndată în care să fie supuse votului proiectele în cauză. „În trei zile, şefa GeoTopoCad va trebui să-mi aducă toate autorizaţiile.

Retrag proiectele de pe ordinea de zi. De azi încolo, când s-a terminat şedinţa pe comisii, cine n-a semnat avizul proiectelor de hotărâre cu Da sau Nu, este absent! Nu se poate bătaia asta de joc! E ultima oară când se mai întâmplă treburi din astea! Faceţi campanie unde vreţi, dar nu în şedinţa de consiliu!”, a spus Nicolae.

Singura vânzare care a putut fi supusă votului aleşilor, fiind şi aprobată, a vizat terenul dorit de firma Termaexim, cu suprafaţa de 181,91 mp, ocupat de construcţii, situat în Cartier Ţiglina II, Complex Comercial aferent Bl. I1. Preţul? 99 de euro pe metrul pătrat, fără TVA.

Au rămas pe tuşă să aştepte următoarea şedinţă de Consiliu alte trei terenuri. Primul este cel dorit de familia Cucu. Al doilea este terenul cu suprafaţa de 396,55 mp, intravilan, situat în strada Tecuci nr.61, ocupat de un restaurant, dorit de Gheorghe Popa. Preţul de vânzare fusese stabilit la 115 euro/mp, fără TVA. Cel de-al treilea teren, de 172,10 mp, este situat pe Brăilei nr. 58, la parterul blocului BR2, unde se află Agenţia CFR, şi  este cerut de către Regionala de Transport Feroviar de Călători Galaţi. Pentru el, preţul de vânzare fusese stabilit la 154 euro/mp, fără TVA.

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

La finalul şedinţei, viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco le-a bătut obrazul colegilor: „Atunci când s-a luat în calcul vânzarea terenului pentru familia Cucu, s-a considerat că preţul de 101 euro era unul care nu prezenta siguranţă pentru noi când votăm. În schimb când s-a votat preţul de vânzare pentru firma Termaexim, 99 de euro, nu a mai fost nicio problemă privind libertatea noastră ca şi consilieri locali”.

Citit 1594 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.