De ce nu funcţionează WiFi-ul european

De ce nu funcţionează WiFi-ul european
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

"Nu funcţionează nicăieri internetul WiFi4EU în spaţii publice, pentru care se bate cu pumnii în piept Primăria", ne-a reclamat unul dintre cititorii ziarului "Viaţa liberă". Nu este singurul gălăţean care a constatat că reţeaua de internet nu funcţionează, de pildă în zona piaţetei "Florilor de Tei".

Am solicitat explicaţii Biroului de presă al Primăriei Galaţi şi ni s-a comunicat că "din 22 de puncte WiFi, funcționează 18, patru fiind suspendate pentru lucrări de mentenanță". Este vorba despre punctele din Zona Potcoava, Parc Micro 39, Piațeta Florilor de Tei și Grădina Publică. "Acestea vor fi puse în funcțiune cât mai curând posibil", ne-a dat asigurări Primăria.

Reamintim că, în mai 2020, Primăria a instalat 22 de puncte WiFi în diferite spaţii publice din oraş, graţie unui proiect cu fonduri europene, în valoare de 15.000 de euro. Pentru acces gratuit la internet prin punctele WiFi, nu aveţi nevoie de parolă, dar trebuie să acceptaţi termenii şi condiţiile de utilizare.

Citit 1897 ori Ultima modificare Vineri, 16 Iulie 2021 01:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.