Mintea autorităților cea de pe urmă: Mai bine faci un pod nou, decât să-l repari pe cel vechi(FOTO)
Foto: Marian Calestru

Mintea autorităților cea de pe urmă: Mai bine faci un pod nou, decât să-l repari pe cel vechi(FOTO)
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

În loc să consolideze și să modernizeze podul din beton armat situat în Galați, Calea Smîrdan (DJ251), în zona intersecției cu strada Filești, autoritățile au aflat că e mai avantajos din punct de vedere tehnico-economic să construiască unul nou. Soluția a venit chiar din partea Asocierii Servland SRL - Alma Consulting SRL, care, în vara trecută, în urma licitației publice, a câștigat contractul pentru consolidarea și modernizarea podului.

Un proiect de hotărâre prin care se modifică indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „Consolidare și modernizare pod din beton armat situat în Galați – Calea Smîrdan (DJ251) în zona intersecției cu strada Filești”, votați în iunie 2019, va fi supus aprobării aleșilor locali la ședința ordinară de joi. Modificarea survine după ce, în august 2020, Primăria municipiului Galați a atribuit contractul pentru proiectarea și execuția acestei lucrări Asocierii Servland SRL - Alma Consulting SRL. La acel moment, municipalitatea preciza că valoarea contractului este de 1.556.000 lei fără TVA, durata fiind de 150 de zile, din care 30 de zile sunt pentru proiectare și 120 de zile pentru execuție.

Ce s-a schimbat într-un an 

„Podul propus pentru consolidare și modernizare a suferit o serie de procese de degradare ce se dezvoltă în timp. Principalele defecte și degradări sunt localizate la structura de rezistență a suprastructurii și infrastructurii podului (nu se îndeplinește cerința fundamentală de rezistență mecanică și stabilitate). Se impune stoparea acestora prin lucrări de consolidare și modernizare, ce pot garanta menținerea în exploatare pe toată durata de serviciu stabilită prin normative”, se arată în proiectul de hotărâre ajuns pe mesele consilierilor locali.

Concluziile și recomandările expertizei tehnice întocmite în noiembrie 2017 prevedeau: consolidarea infrastructurii și suprastructurii, refacerea rampelor, racordarea cu terasamentele, amenajarea albiei Cătușa în amonte și aval de pod.

Numai că, „pe parcursul întocmirii proiectului tehnic de execuție, proiectantul a constatat o serie de neconcordanțe între proiectul faza documentație de avizare a lucrărilor de intervenție și situația existentă în teren, ca urmare a dezvelirii terasamentului la culeea de pe malul drept. În acest sens, proiectantul a analizat soluțiile propuse, considerând că soluția de realizare a unui pod nou este mai avantajoasă tehnico-economic față de consolidare”, se precizează în proiectul de hotărâre.

Argumentele proiectantului

„Soluția tehnică de consolidare a terenului de fundare prin procedee de injectare ale acestuia este costisitoare. Din punct de vedere al rezistenței, al siguranței în exploatare și al durabilității materialelor, un pod nou va avea durata de viață mai mare decât consolidarea, adică 100 de ani. Soluția de consolidare este mai costisitoare decât realizarea unui pod nou cu circa 15 la sută. Proiectul de pod, cu soluția indicată mai sus ca fiind cea mai fiabilă, a fost predat către primărie”, se arată în memoriul semnat de Asocierea Servland SRL și Alma Consulting SRL.

Ce prevede noul proiect

Proiectul supus aprobării consilierilor locali prevede lucrări de infrastructură la pod prin realizarea unei fundații indirecte, pe piloți și radier. Trotuarele se vor executa din îmbrăcăminte de beton asfaltic. Pentru siguranța circulației pietonale, se vor realiza un parapet pietonal, dar și două scări de acces, cu trepte prefabricate. Din proiect nu lipsesc lucrările de regularizare a albiei Cătușei, care presupun defrișarea vegetației și decolmatare, astfel încât regimul de curgere să fie regulat. Indicatori tehnico-economici stabiliți de SC Alma Consulting SRL se ridică la 3.878.334 de lei.

Dacă aleșii vor fi de acord, va fi necesară o licitație pentru execuția lucrărilor, deoarece contractul cu Servland – Alma se va opri după plata documentațiilor realizate de asociere.

 

Citit 6559 ori Ultima modificare Joi, 29 Iulie 2021 12:27

4 comentarii

  • postat de X
    Marți, 27 Iulie 2021 13:48
    85.186.96.***
    1an si jumatate, daca nu mai bine, ca sa ne intoarcem la punctul initial ? mie mi-ar fi rusine ca administratie.... dar de asta nu sunt eu acolo!
    1
    4
    Raportează
  • postat de Prostia face ravagii
    Marți, 27 Iulie 2021 13:35
    77.111.246.***
    "...30 de zile sunt pentru proiectare și 120 de zile pentru execuție..."

    Oare ce proiecteaza 30 de zile (!!!) la podetul ala care are cativa metri lungime si care traverseaza o vaioaga?!
    Dar, mai uluitor, cum e posibil sa ai nevoie de 30 de zile de proiectare pentru ceva care se executa in 120 de zile?!!!
    La halul de "arhitecti/proiectanti" cu diplome obtinute pe feisbuc si care au devastat orasul, nu ma mir sa vedem in curand "obiective" proiectate in 30 de zile si "executate"...intr-o zi!!!
    0
    6
    Raportează
  • postat de Galatean
    Marți, 27 Iulie 2021 12:27
    81.12.150.***
    Nu e "normal" ca la reparatii iese mai putin? QED.
    0
    6
    Raportează
  • postat de viata pe balta
    Marți, 27 Iulie 2021 08:42
    109.102.191.***
    Ori nu sunt in stare sa consolideze, ori vor veni cu costuri suplimentare în cazul podului nou. Firmele respective nu au grija banilor publici. De la 1 556 000 să ajungi la 3 878 334, asta înseamnă grija lor.
    0
    7
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.