Topul salariilor de la cârma Primăriei Galaţi. Venituri nete plătite în iunie 2021

Topul salariilor de la cârma Primăriei Galaţi. Venituri nete plătite în iunie 2021
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

De la sume de peste 9.400 de lei net, încasate în iunie 2020, la venituri care depăşesc 9.700 de lei net, primite în iunie 2021. Aceasta este, potrivit datelor furnizate la solicitarea noastră, creşterea de care au beneficiat cei mai mulţi dintre ocupanţii funcţiilor publice de conducere din Primăria municipiului Galaţi. Însă cele mai importante majorări, de peste 2.000 de lei, au ajuns pe cardurile primarului şi, respectiv, al arhitectului-şef al oraşului.

Pentru că sunt plătiţi din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt remuneraţi cei mai importanţi oameni din administraţia locală a oraşului. Ca în fiecare an, am solicitat Primăriei Galaţi, în baza prevederilor Legii nr. 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public, să ne spună care a fost cuantumul net al veniturilor calculate şi plătite la nivelul lunii iunie 2021 pentru cele mai importante funcţii publice. Odată obţinute, am comparat sumele respective cu cele furnizate tot de Primăria Galaţi pentru luna iunie 2020. Vă prezentăm în continuare, cum au evoluat veniturile mai-marilor Galaţiului.

Cel mai bine plătiţi

În iunie 2021, cel mai bine plătit din Primăria Galaţi a fost primarul Ionuţ Pucheanu – 13.239 de lei net. Faţă de 10.951 de lei, veniturile nete din iunie 2020, dar şi din iunie 2019, creşterea este una substanţială.

De această dată, primarul oraşului nu mai este depăşit financiar de viceprimarii Galaţiului. Conform răspunsului oficial, în iunie 2021, Sorin Enache şi Lucian Andrei au încasat câte 12.168 de lei net. Cu aceleaşi sume erau plătiţi viceprimarii Galaţiului şi în iunie 2020.

Următorul în clasamentul veniturilor este administratorul public al municipiului Galaţi, Cezar Bichescu – 9.734 de lei net. La fel cât a avut, în iunie 2019, predecesorul său în această funcţie, Marius Humelnicu. Ne raportăm la anul 2019 deoarece, în iunie 2020, city managerul Humelnicu a beneficiat de doar 3.407 lei net, pentru că a fost în „luna tatălui”, acel concediu de creştere a copilului prevăzut de lege.

La egalitate

În topul veniturilor nete, calculate şi plătite în iunie 2021, urmează, la egalitate, cu câte 9.733 de lei, secretarul general al municipiului Galaţi, Radu Kovaks şi patru directori executivi din Primărie: Cristian Capeţis, Daniel Stadoleanu, Vergiliu Vals şi Ionel Burtea. Să-i luăm pe rând.

Pentru secretarul general Radu Kovaks, creşterea faţă de iunie 2020 este de 248 de lei net.

Pentru directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare, Infrastructură şi Lucrări Publice, Cristian Capeţis, progresul financiar faţă de iunie 2020 este de 293 de lei. În realitate, însă, 9.733 de lei net încasase directorul Capeţis şi în iunie 2019! Deci, practic, în iunie 2021 doar a recuperat ceea ce „pierduse” în iunie 2020…

Şi pentru directorul executiv al Direcţiei Impozite, Taxe şi Alte Venituri Locale, Daniel Stadoleanu, câştigul faţă de iunie 2020 este de 293 de lei.

În schimb, pentru Vergiliu Vals, directorul executiv al Direcţiei Servicii Comunitare de Utilităţi Publice şi pentru Ionel Burtea, directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu, majorările faţă de iunie 2020 sunt de 303, respectiv, 324 de lei.

Directori mai bine plătiţi decât arhitectul-şef

Potrivit datelor furnizate la cererea noastră, directorul executiv al Direcţiei Relaţii Publice şi Managementul Documentelor, Cristi Ochiu, a încasat în iunie 2021 venituri nete de 9.450 de lei. Cu 50 de lei mai mult decât în iunie 2020.

Directorul executiv al Direcţiei Financiar Contabilitate, Rodica Câmpeanu, a primit, în iunie 2021, venituri nete de 8.935 de lei. În cazul acesteia, vorbim despre o scădere a veniturilor faţă de iunie 2020, cu suma de 474 de lei.

Doar 8.854 de lei net, atât a încasat, în iunie 2021, Dragoş Horia Buhociu, arhitect-şef al municipiului Galaţi. Faţă de iunie 2020, creşterea financiară de care a beneficiat este comparabilă cu a primarului – 2.051 de lei. Dar veniturile în sine sunt mai modeste decât ale tuturor directorilor executivi din Primărie.

Încheiem topul veniturilor încasate de șefii administrației locale cu două directoare. Mirela Furtună, directoarea Serviciului Public Ecosal, a fost remunerată, în iunie 2021, cu 8.333 de lei net, cu 64 de lei mai mult decât anul trecut. Iar directoarea executivă a Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Galaţi, Nicoleta Ionescu, a fost plătită, în iunie 2021, cu 7.296 de lei, cu 10 lei mai mult decât în iunie 2020.

 

Citit 6852 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 August 2021 00:20

5 comentarii

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.