Cât ar costa transformarea unei ruine în creşă

Cât ar costa transformarea unei ruine în creşă
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Nu mai puţin de 3.920.464,79 de lei reprezintă valoarea totală a investiţiei prin care imobilul abandonat de pe strada Saturn nr. 6A, fostul centru de transfuzii din Ţiglina I, ar putea să fie transformat în creşă cu 40 de locuri. Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici necesari a ajuns în dezbaterea comisiilor Consiliului Local.

"Fostul Centru de Transfuzii, culcuș pentru oamenii străzii" era titlul articolului publicat în ediţia de sâmbătă, 9 octombrie 2021, care scotea din nou în evidenţă focarul de infecţie din Țiglina I. Singura veste pentru locuitorii zonei, care au ajuns demult la capătul răbdării, este că s-a realizat o nouă documentaţie pentru a da utilitate clădirii. Şi spunem asta pentru că, potrivit datelor noastre, a mai existat o documentaţie care prevedea transformarea construcţiei în centru terapeutic pentru persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi.

În primăvara acestui an, Primăria a atribuit un contract în valoare de 20.990 fără TVA firmei Bia Consproiect SRL Brăila, pentru prestări servicii de proiectare, faza actualizare documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie, pentru obiectivul "Reabilitare imobil strada Saturn Nr. 6A - Creșă copii". Documentaţia realizată a ajuns acum pe mesele aleşilor locali.

Ce prevede proiectul

"Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul «Reabilitare imobil Strada Saturn Nr. 6A - Creșă copii»", prevede proiectul de hotărâre ajuns pe mesele aleşilor locali. În proiect se arată că imobilul are subsol, parter şi un etaj, o suprafață construită de 371 mp şi este dezafectat. "Dată fiind nevoia de locuri pentru creșă, Municipiul Galați dorește reabilitarea imobilului în vederea amenajării unei creșe", se precizează în document.

Prin proiect sunt prevăzute următoarele lucrări: desfacerea şi refacerea hidroizolației existente, care să asigure impermeabilitatea la nivelul subsolului și a fundațiilor; sistematizarea verticală a incintei; crearea a două goluri la subsol pentru realizarea unei uși și a unei ferestre pentru centrala termică; recompartimentarea încăperilor în funcție de spațiile necesare amenajării creșei; realizarea unei scări de evacuare în caz de incendiu. De asemenea, mai sunt incluse suprabetonare placă peste etaj, anveloparea termică a clădirii; construire şarpantă din lemn, refacerea tencuielilor şi a finisajelor interioare și exterioare; reabilitarea și modernizarea instalațiilor existente şi dotarea cu o centrală termică.

Valoarea totală a investiției se ridică la 3.920.464,79 de lei, suprafață desfășurată va fi de 1.113 mp, iar numărul de locuri al viitoarei creşe - 40. Durata de realizare a investiției este de 12 luni, iar sursa de finanţare o reprezintă bugetul local.

Dacă aleşii locali vor aproba investiţia, rămâne de văzut cât timp va mai trece până când se vor obţine toate avizele, se va organiza licitaţia pentru constructor şi va începe efectiv executarea lucrărilor.

Citit 3533 ori Ultima modificare Joi, 14 Octombrie 2021 19:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.