Autorităţile anunţă că s-au reluat lucrările la Barboşi şi Fileşti

Autorităţile anunţă că s-au reluat lucrările la Barboşi şi Fileşti
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați și operatorul regional Apă Canal anunţă că s-au reluat lucrările de extindere a rețelei de apă și canalizare în cartierele Barboși și Filești.

“Pentru cartierul Barboși sunt prevăzute lucrări în valoare de 1.675.600 euro ce vizează realizarea a 5,6 km rețele de apă potabilă, 7,6 km de rețele canalizare, dar și pentru 3 noi stații de pompare a apei uzate. În cartierul Filești este vorba despre lucrări în valoare de 1.603.000 euro pentru 4,4 km rețele apă potabilă, 7,6 km rețele canalizare și 3 stații de pompare a apei uzate (două stații noi și în plus va fi reabilitată Stația de Repompare Filești). În prezent se lucrează în cartierul Barboși, iar în perioada următoare se va interveni și la Filești. În cadrul proiectului sunt prinse și alte zone din oraș cu lucrări de aproximativ 14.467.100 euro (15,7 km rețele apă potabilă, 14,2 km rețele canalizare și trei stații pompare apă)”, transmite Primăria Galaţi.

Toate aceste lucrări fac parte din contractul semnat de operatorul Apă Canal în data de 26 iulie 2021, după ce fostul constructor a renunțat la execuția lucrărilor și a fost reziliat contractul inițial. Noul contract ”GL-CL-01 – Alimentare cu apă și canalizare în Aglomerările Galați și Smârdan” a fost semnat cu SC Tancrad SRL, în calitate de lider al Asocierii SC Tancrad SRL – SC Citadina '98 SA. Contractul are o valoare de 139.761.252,19 lei fără TVA, iar lucrările trebuie să se încheie până la sfârșitul anului 2023.

Contractul face parte din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Galați în perioada 2014-2020”, în valoare de 180 de milioane de euro, derulat la nivelul județului Galați de către SC Apă Canal SA, având ca beneficiari 22 de unități administrativ-teritoriale.

Citit 3216 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Decembrie 2021 00:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.