Peste două milioane de facturi au fost corectate

Peste două milioane de facturi au fost corectate
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

"Așa cum am spus, românii trebuie să primească facturile corectate, în așa fel încât să fie APLICATE compensarea și plafonarea, conform legii!", a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei. În urma controalelor efectuate de Comandamentul pentru Energie al ANPC, au început să apară primele rezultate, în sensul în care, pe lângă contravențiile acordate, furnizorii au început să remită facturile corectate către populație.

La doar o săptămână de la înființarea Comandamentului pentru Energie și începerea controalelor, comisarii ANPC au finalizat 94 de acțiuni de control în întreaga țară, alte 100 fiind în curs de derulare. Până acum, au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în valoare de 645.000 de lei, la care s-au adăugat patru propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

În urma verificărilor, unul dintre cei mai importanți furnizori de energie electrică din țară a stornat 2.232.224 de facturi la care nu se aplicase compensarea/ plafonarea de la 01.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în oglindă, de facturi calculate conform normelor legale în vigoare, informează Ministerul Economiei.

Verificările  vor fi continuate până pe 31 martie 2022.

Citit 2506 ori Ultima modificare Joi, 20 Ianuarie 2022 19:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.