Cioc, cioc, cioc, la uşa lui Băsescu

Cioc, cioc, cioc, la uşa lui Băsescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Liderul europensionarilor gălăţeni, Cristea Toader, afirmă că a fost înjurat de ministrul Elena Udrea *

Ziua în care a picat moţiunea de cenzură va rămâne una specială pentru liderul Alianţei Europensionarilor din Galaţi, Toader Cristea.

Şi asta nu doar pentru „sportul” pe care l-a făcut împreună cu vârstnicii gălăţeni, urcând şi coborând scările Casei Poporului, alungaţi şi reprimiţi în sala de plen, nu pentru gustul amar al deznădejdii şi neputinţei de a vedea pensiile măcelărite.

A fost cu adevărat o zi memorabilă pentru că l-a înjurat Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului. Motivul pentru care, susţine liderul Europensionarilor, a fost „trimis la origini” a fost întrebarea legată de tăierea biletelor de tratament pe care i-a adresat-o Elenei Udrea.

„Imediat după ce am văzut-o cum votează împotriva moţiunii, am strigat foarte tare din locul în care mă aflam. M-a auzit şi m-a înjurat. M-a trimis la origini. Nu putea să mi se pară, a spus două cuvinte: <>”.

„După scena asta, dl Mircea Toader a trimis un oligarh de-al lui musculos, bine dotat şi a încercat să mă scoată afară din sală. I-am spus: <>”.

„Urât din partea dlui Toader cum a procedat!”, a declarat Toader Cristea. Pe surse, liderul europensionarilor a mai aflat că senatorul PDL Marius Necula ar fi votat moţiunea, dar din cauza unui „dosărel” ar fi avut necazuri.

Luni, pichet la preşedinte

O delegaţie formată din 50 de europensionari gălăţeni, în frunte cu Cristea Toader, va pleca luni, cu noaptea în cap, spre Capitală. Prima oprire va fi la Parlament, pe care îl vor picheta timp de o oră. Apoi vor merge la Cotroceni, unde vor protesta de la 12.00 la 16.00.

Dacă le mai rămâne timp, vor trece şi pe la Casa de Pensii. Dorinţa cea mai mare a europensionarilor gălăţeni este să discute cu preşedintele României, Traian Băsescu:

„Noi am făcut o adresă oficială în atenţia preşedintelui României, Traian Băsescu, în care, în numele pensionarilor din România, îi solicităm în data de 21 iunie ca, în timpul mitingului de pichetare a Palatului să primească o delegaţie a pensionarilor la o discuţie despre starea jalnică în care ne aflăm”.

„Dacă dl preşedinte refuză să ne primească, îi vom bate în poartă. Voi forţa intrarea în Cotroceni. Altă cale nu avem, vrem să discutăm cu preşedintele! Chiar şi cu forţa, dacă trebuie!”.

„Noi am vrea să procedeze aşa cum a făcut şi înainte de alegeri, să facă şi acum o baie de mulţime, dacă mai are puţină demnitate, dacă nu, să-şi dea demisia înainte de a muri pensionarii”.

„Pentru că prin ceea ce face dânsul, noi nu mai apucăm 2011. E genocid curat. Vom căuta să fim mai uniţi şi s-ar putea să schimbăm guvernul şi preşedintele dacă românii sunt de acord”, spune ambiţios Cristea Toader.

Europensionarii au pregătite lanţurile cu care au protestat şi data trecută la Bucureşti. Cât despre perspectiva de a face greva foamei în semn de protest, Cristea Toader este sceptic:

„Nu ştiu dacă e o soluţie să-mi distrug sănătatea pentru îmbogăţirea altora. Ei fură în continuare!”.

Citit 872 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.