Galațiul condus de o primăriță și de consilieri locali elevi
Foto: Anca Melinte

Galațiul condus de o primăriță și de consilieri locali elevi
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Pentru o zi, Galațiul a avut o primăriță, pe Alexia-Crina Lupu - elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și președinta Consiliului Județean al Elevilor – și 24 de noi consilieri locali, toți elevi. Mai bine de o oră, primarul Ionuț Pucheanu a preluat misiunea „aparatului tehnic”, sprijinind proiectele propuse de tineri sau explicând de ce nu se pot realiza. Totul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Aleși locali pentru o zi”.

Sala de ședințe a Primăriei Galați a găzduit, miercuri, 8 iunie 2022, o premieră: o întrunire a unui Consiliu Local format din elevi gălățeni, în rolul primarului fiind eleva Alexia-Crina Lupu. Totul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Aleși locali pentru o zi”, în care elevii au putut experimenta, în mod direct, tot ceea ce implică deținerea calității de ales local al comunității gălățene. Pe ordinea de zi s-au aflat cinci proiecte dintre care doar trei au fost votate.

Primul proiect a vizat transportul elevilor, mai precis eliberarea de abonamente anuale, pentru a nu mai fi nevoiți să stea la cozi lunar pentru reînnoirea legitimațiilor de călătorie. Ionuț Pucheanu le-a explicat că nu este posibil, pentru că unii elevi ar putea renunța, pe parcursul anului, la școală, dar ar beneficia în continuare de facilitatea unui transport gratuit. 

S-a bucurat, însă, de susținere înființarea unui Consiliu consultativ pe probleme de tineret. Primarul Ionuț Pucheanu le-a propus ideea unui buget participativ: o sumă de un milion de lei asupra cărora ei să decidă cum va fi investită, firește, în beneficiul orașului. Evident, dacă și aleșii locali în funcție vor agrea ideea.

Au mai fost votate: Agenda pentru tineret - ghid privind accesarea și derularea finanțărilor nerambursabile pentru acțiuni destinate tinerilor și un internship la Primăria Galați, edilul-șef exprimându-și deschiderea în vederea promovării și concretizării acestor proiecte.

„Mă bucur că elevii și-au intrat foarte bine în roluri și am avut una dintre cele mai frumoase ședințe. Dar nu chiar ușoară. Știu că ideile tinerilor pot deveni realitate și cu toții, autorități și părinți, trebuie să-i ascultăm, să-i îndrumăm, să le oferim încrederea și susținerea de care au nevoie. Este o acțiune în premieră, alături de Consiliul Județean al Elevilor Galați, o acțiune care vreau să devină una de tradiție, din dorința de a implica elevii în viaţa orașului nostru”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

CITEŞTE ŞI: Doru Căstăian, consilier local PACT: „Să vă spun sincer, îmi e mie rușine de rușinea lor!”

Citit 4772 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Iunie 2022 23:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.