Taxa pe râmă

Taxa pe râmă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* După îndelungi „săpături”, liderul PNŢCD Galaţi a descoperit soluţia ieşirii din criză: case de marcat pentru vânzătorii de râme *

Numai cine nu este gălăţean nu ştie că cele mai bune râme de momit peştii se vând la păhăruţ de plastic pe marginea drumului către Dunăre (la Trecere bac)!

Cum şi liderul PNŢCD Galaţi, Marian Popa (foto), este gălăţean get beget, şi-a amintit de vânzătorii de râme de pe marginea drumului şi a avut o revelaţie: cu vânzarea acestora se poate redresa economia românească.

Numai că pentru acest lucru, vânzarea râmelor ar trebui scoasă, ca să spunem aşa, păstrând contextul, din subteranul economiei româneşti, la suprafaţă – adică să devină o activitate legală.

Pentru aşa ceva ar trebui să se modifice legea, a concluzionat ţărănistul Marian Popa, care a găsit şi soluţia: îl va informa pe liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, care este şi preşedintele PDL Galaţi, despre situaţia creată şi îi va recomanda să sugereze Guvernului să introducă taxa pe râme.

„Pentru că nu mai ştiu cei din guvern de unde să impoziteze, le spun că sunt câţiva cetăţeni pe drumul care duce spre Trecere-bac care vând râme. Poate domnul Boc nu ştie şi atunci domnul Toader să îl informeze să pună taxa pe râme”.

„Sigur că ăia nu plătesc taxe şi impozite. E o sursă de venit. Păi, nu au case de marcat şi probabil ar trebui să plătească impozite la stat. Domnul Toader, fiind şeful grupului parlamentar şi mâna dreaptă a domnului Boc, poate că îl informează şi vor pune taxe şi pe râme, să scoatem ţara din necaz. Mai rămâne să ne impoziteze şi aerul expirat şi suntem salvaţi”, a declarat Marian Popa.

Din păcate, liderul PNŢCD a neglijat şi un alt aspect: o dată instalaţi cu casele de marcat, pe marginea drumului, vânzătorii de râme vor putea emite pescarilor şi bonuri, pe care aceştia le vor putea colecta, astfel încât să beneficieze şi de reducerea de impozit promisă de Guvernul Boc.

Citit 892 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.