„Implant de tinereţe” în PNŢCD

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liberalii au avut, social-democraţii au avut, democrat liberalii au avut şi ei, atunci de ce nu ar fi avut o şcoală politică de vară şi tinerii ţărănişti? Cu o excepţie: în timp ce restul partidelor enumerate mai sus chiar au avut cursuri în timpul verii, şcoala de vară a PNŢCD s-a desfăşurat fix… la începutul toamnei, în perioada 2-5 septembrie, la Costineşti.

Printre cei 58 de tineri, din 28 de organizaţii judeţene, s-au aflat la şcoala de vară, din partea PNŢCD Galaţi, preşedinta organizaţiei de tineret, Geanina Caracaş, şi Florian Sorin.  

Potrivit Geaninei Caracaş, şcoala de vară „Ion Mihalache” a avut ca temă „Soluţiile creştin democraţiei de rezolvare a crizei din România”.

„În cadrul şcolii de vară, s-a concluzionat că tinerii din România trebuie să se implice activ în diferite sectoare ale societăţii. Dorinţa de implicare activă a tinerilor trebuie susţinută de instituţiile statului pe de o parte prin acţiuni concrete şi pe de altă parte prin luarea în considerare a nevoilor şi aşteptărilor tinerilor în elaborarea propriilor politici”.

„De asemenea, TCD –PNŢCD va milita pentru  promovarea tinerilor în viaţa politică şi administraţia publică. Aşa cum arată astăzi clasa politică românească, considerăm că este nevoie de un „implant de tinereţe””, a declarat Geanina Caracaş.

Potrivit acesteia, TCD – PNŢCD se angajează în realizarea de broşuri informative pentru tinerii care vor să îşi deschidă o afacere (consiliere profesională a tinerilor), în înfiinţarea de birouri judeţene unde tinerii să poată găsi informaţii despre fondurile europene şi modul de accesare a acestora.

Citit 1019 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.