Primării date în judecată de prefect

Primării date în judecată de prefect
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru că adresele trimise în mod repetat, prin care le cerea să respecte legea, nu au avut niciun efect, prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun (FOTO), a acţionat în instanţă autorităţile din două localităţi ale judeţului.

Prefectul a cerut în instanţa de contencios administrativ anularea dispoziţiei prin care primarul Dumitru Nicolae stabileşte funcţionarii publici care beneficiază de o majorare de până la 75 la sută  a salariului de bază pentru activitatea desfăşurată la proiectele cu finanţare externă.

„Noi am constatat că încadrarea unor funcţionari în lista celor nominalizaţi pentru a putea beneficia de sporurile cuvenite celor care gestionează proiecte cu fonduri externe nu era conform legii. Legea stabileşte clar cine poate şi cine nu poate beneficia de sporuri”.

„Noi am cerut în repetate rânduri Primăriei să revoce dispoziţia de la momentul la care a fost dată, adică din luna ianuarie, dar nefăcându-se acest lucru, normal că ne-am dus la ultima variantă: acţiune în contencios administrativ”. 

„Nu puteam să atac doar o parte dintre funcţionari, şi s-a atacat dispoziţia primarului în integrum. Aşteptăm primul termen de judecată, pe 19 noiembrie. Acţiunea în contencios blochează aplicarea dispoziţiei primarului şi vom vedea decizia instanţei”.

„Dacă se dovedeşte că am avut dreptate, atunci oamenii care au luat nejustificat aceste sume din luna ianuarie vor trebui să le restituie. Dacă noi am greşit, atunci înseamnă că am interpretat legea în mod eronat. Ştiţi că şi între doi jurişti părerile sunt relative”, ne-a declarat prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun.

Organigrama de la Oancea

Organigrama Primăriei adoptată de Consiliul Local Oancea a fost de asemenea atacată în contencios administrativ de către prefectul judeţului Galaţi deoarece nu respectă OUG 63.

Aşa cum am mai scris, noua organigramă a fost adoptată fără a avea avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarului Public, primarul comunei, Victor Chiriloaie, considerând că el nu este necesar.

„La Oancea, dacă instanţa ne va da câştig de cauză, va fi oprită finanţarea localităţii până la momentul la care îşi va pune organigrama conform cu prevederile OUG 63”, ne-a declarat prefectul.

Citit 1285 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.