Patinoarul Artificial, predat Companiei Naționale de Investiții pentru a fi extins și modernizat

Patinoarul Artificial, predat Companiei Naționale de Investiții pentru a fi extins și modernizat
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Patinoarul Artificial "Dunărea" din Galați va fi preluat, vineri, 7 iulie 2023, din administrarea Clubului Sportiv Municipal Galați și predat Companiei Naționale de Investiții (CNI), pentru extindere și modernizare

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 354,7 milioane de lei. În urma lucrărilor, capacitatea patinoarului va crește de la 3.800 la 5.100 de locuri pe scaune.

Citește și Cât ne-a costat până acum modernizarea Patinoarului

Trei proiecte de hotărâre privind Patinoarul Artificial "Dunărea" din Galați vor fi supuse aprobării aleșilor locali convocați vineri, 7 iulie 2023, în ședință extraordinară de îndată. Acestea prevăd preluarea imobilului din administrarea Clubului Sportiv Municipal și predarea lui către Compania Națională de Investiții, pentru extindere și modernizare, investiție ai cărei indicatori tehnico-economici vor fi şi ei aprobați.

"În prezent, clădirea, construită în anul 1968, prezintă o stare avansată de degradare și nu este dotată conform cerințelor actuale. Prin proiect sunt prevăzute lucrări pentru modernizarea și extinderea imobilului, precum și amenajări cu funcțiunile: zona destinată publicului sportiv, zona destinată publicului spectator, zona administrativă. Prin această nouă investiție, orașul va dispune de un patinoar artificial corespunzător pentru susținerea evenimentelor sportive de patinaj și hochei, precum și pentru încurajarea practicării sportului și urmărirea îmbunătățirii performanței sportive", se arată în raportul de specialitate și referatul de avizare.

Ce lucrări sunt propuse

Lucrările de arhitectură propuse cuprind refacerea finisajelor interioare în concordanță cu cerințele impuse, a pardoselilor și a finisajelor exterioare, izolare termică, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu una performantă, dar și montarea a două platforme pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

"O suprafață de conversie modulară ar urma să asigure izolarea termică astfel încât să se poată instala peste ea suprafață de joc pentru baschet, handbal sau tenis fără oprirea instalației de frig, iar timpul necesar realizării conversiei va fi de aproximativ o oră", se arată în documente.

Lucrările de rezistență propuse vizează închiderea fisurilor din canalele colectoare de apă, tratarea fisurilor în zidăriile de compartimentare, închiderea fisurilor din pista de gheață, refacerea gradenelor din beton armat, dar și lucrări de extindere. Acestea se vor realiza din cade de beton armat, cu fundații de tip radier general, stâlpi și grinzi din planșee din beton armat, iar acoperișul extinderilor va fi tip terasă necirculabilă. Mărirea numărului de locuri, de la 3.800 la 5.100, se face pe extinderile propuse, nu se intervine la structura existentă.

Proiectul cuprinde și lucrări la sistemul de încălzire și de furnizare a apei calde de consum, instalații sanitare, sisteme alternative de producere a energiei electrice/ termice pentru consum propriu, climatizare și ventilare naturală pentru asigurarea calității aerului interior.

Nu lipsesc din proiect nici reabilitarea instalației electrice, sonorizare și sistem de lumini.

Proiectul mai prevede amenajarea unei parcări cu capacitatea de 116 locuri, la care se vor adăuga două locuri pentru autocare și alei pavate, iar restul terenului va fi spațiu verde.

Finanțare prin Compania Națională de Investiții

Investiția este propusă pentru finanțare prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social derulat de Compania Națională de Investiții. Conform studiului de fezabilitate, valoarea totală a investiției se ridică la 354.774.514 lei, din care finanțarea CNI - 352.883.884 de lei, iar de la bugetul local - 1.890.630 de lei. Durata de realizare ar urma să fie de 13 luni.

În urma extinderii, suprafața construită ar ajunge de la 5.989 mp la 8.496 mp, iar capacitatea de la 3.800 de locuri pe scaune la 5.100.

Patinoarul - construcție și teren - va fi predat către Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții pe bază de protocol, în vederea şi pe perioada realizării de obiectivului de investiţii "Modernizare şi extindere Patinoar artificial, bulevardul George Coşbuc nr. 253".

În loc de concluzii, merită amintit că ultima renovare a Sălii Sporturilor s-a realizat tot de către CNI, după un proiect învechit, plin de hibe și anomalii...

Citit 10074 ori Ultima modificare Duminică, 09 Iulie 2023 16:33

13 comentarii

  • postat de ss
    Luni, 10 Iulie 2023 12:28
    5.13.211.***
    Cu 71milioane de euro construiesti un stadion, un patinoar si o sala polivalenta decente.....voi vreti sa faceti cu acesti bani o modernizare?!!! Stadionul din Craiova 51milioane euro, Polivalenta din Cluj 14mil euro, Patinoarul din Brasov 12mil euro, cu tot cu furaciunile specifice.
    0
    0
  • postat de Va fi trist...
    Duminică, 09 Iulie 2023 22:48
    188.27.146.***
    Vom ramane si fara patinoar si fara sala polivalenta. Doar nu credem ca se face intr-un an-doi .
    Si vom ramane fara echipa de hochei... si de volei ... si futsal...s.a.
    Va fi dezafectat patinoarul actual si apoi se vor intinde lucrarile atat cat va fi nevoie, ca sa nu mai avem tupeul sa avem echip
    0
    1
  • postat de Mir
    Duminică, 09 Iulie 2023 18:53
    5.13.234.***
    Nu puteți face/realiza muncă de investigație jurnalistică, pentru a afla...!?? Poate astfel aflăm care-i situația/adevărul... (Probabil undeva la mijloc)
    Puneți/invita CNI-ul și administrația locală gălățeană față-n față, la aceeași masă, să-i vedem cum se prezintă, cum dau din colț în colț unii
    0
    1
  • postat de Mir
    Duminică, 09 Iulie 2023 18:51
    5.13.234.***
    Și până la urmă...ce va presupune...!?? Se va transforma clădirea în ceva fabulos, demn de GALAȚI...gen:

    https://youtube.com/watch?v=QHul5F-YLSM
    Patinoar Galați - extindere și modernizare

    Sau va tipic o spoială, schimbat 3 placaje/fiare/pereți și atâta tot...!?? Aaa, da...și cu 3-n tipuri de
    0
    0
  • postat de VL
    Vineri, 07 Iulie 2023 19:33
    86.124.200.***
    0
    0
  • postat de Mir
    Vineri, 07 Iulie 2023 17:39
    5.13.234.***
    Aveați, cred că tot voi cei de la Viața Liberă, niște imagini postate...cu ce se vrea a fi transformat/modernizat în,acest patinoar, dar văd că nu se mai găsesc...le-am tot căutat pe gugle?.

    Nu strica să le fi postat din nou la acest editorial/articol...
    0
    0
  • postat de Un curios
    Vineri, 07 Iulie 2023 11:25
    82.76.59.***
    Ce inseamna , ,,predat companiei nationale de investitii,, predat pentru a fi reabilitat, sau predat pentru a fi reabilitat si ulterior folosit de aceasta companie…mi se pare, ca pentru a fi reabilitat, nu trebue folosit tetmenul , predat, predand ceva cuiva, ii dai si dreptul de folosinta…se pare c
    0
    0
  • postat de Gigel
    Vineri, 07 Iulie 2023 07:52
    5.13.197.***
    @Am: in orasul asta mai exista si alte sporturi nu numai fotbal. E ca in muzica, nu exista numai manele.
    0
    0
  • postat de CICI
    Vineri, 07 Iulie 2023 07:48
    86.124.201.***
    O sumă COLOSALĂ și dacă vă uitati la unguri,un astfel de patinoar nu ajunge mai mult de 18000000 de euro!!!Probabil este vorba de 710000 de euro!!!Cred cu tărie că e o greșeală, iar dacă nu ATUNCI E TREABĂ DE... DNA!!! Hai să punem capăt hotiilor măcar in Galati fratilor!!! SE POATE OARE???Totuși nu
    0
    0
  • postat de gushpi
    Vineri, 07 Iulie 2023 06:19
    5.13.171.***
    "...dar a și făcut ceva!"
    0
    0
  • postat de Am
    Joi, 06 Iulie 2023 21:29
    86.124.200.***
    Orașul are nevoie de un stadion modern și ei extind patinoarul
    71 mil. de euro pentru o extindere , serios ?
    0
    0
  • postat de Stelu
    Joi, 06 Iulie 2023 21:15
    5.13.199.***
    1 - "Mărirea numărului de locuri, de la 3.800 la 5.100, se face pe extinderile propuse, nu se intervine la structura existentă."
    Adică vom sta și mai înghesuiți față de cum stăteam până acum!
    2 - Poate ne explică cineva, cu argument solide, de ce ar veni cineva să joace baschet, handbal sau tenis
    0
    0
  • postat de AM
    Joi, 06 Iulie 2023 21:14
    86.124.200.***
    Cred ca ați greșit cu suma aceea.
    Cu 354.774.514 lei cam faci și stadion și patinoar si poate și o sala mai mica .
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.