STRAI ALB și OCHI ALBAȘTRI (poem postum de foame şi de sete)

STRAI ALB și OCHI ALBAȘTRI (poem postum de foame şi de sete)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Şi liniştea pogoară pe arcade,

pe ziduri, pe ferestre, pe pilaştri -

mă caută, s-apropie, mă strigă,

poartă strai alb şi are ochi albaştri

ca două cioburi tocmai de la cerul

care s-a spart de tot, pe îndelete,

de la un tunet negreşit, aseară,

când a plouat de foame şi de sete!

S-apropie întruna şi m-atinge,

îi simt eternitatea, mă-mpresoară -

şi înţeleg şi cred că sunt al ei,

pe dinăuntru şi pe dinafară,

pe unde n-a trecut n-atâta viaţă

fiindc-a fost continuu închis

într-un cuvânt: şi sufletul şi gândul

şi geamul de la dor şi de la vis!

Acuma toate-s goale şi-s deschise -

văd şi aud şi-s lămurit şi ştiu

că-ncape toată liniştea pierdută,

dar cred că e târziu, târziu, târziu!

Citit 3415 ori Ultima modificare Marți, 14 Octombrie 2025 10:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.