Au început lucrările de 28 milioane de euro la terminalul Ro-Ro din Port Bazinul Nou

Au început lucrările de 28 milioane de euro la terminalul Ro-Ro din Port Bazinul Nou
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

În Portul Galați au demarat lucrările de amenajare a danelor Ro-Ro (roll on/roll off) din Bazinul Nou, ceea ce va permite creșterea cu aproximativ 58.000 de tone (în primul an de exploatare) a volumului de mărfuri tranzitate, în paralel cu reducerea timpilor de încărcare/ descărcare și creșterea siguranței în timpul operațiunilor portuare.

Lucrările vizează reabilitarea cheurilor de acostare ale danelor 39 și 40, amenajarea rampei Ro-Ro la dana 41, precum și amenajarea cheului între rampa Ro-Ro și platforma multimodală.

În valoare de 136,94 milioane de lei (echivalentul a aproape 28 de milioane de euro - n.r.), acest proiect integrat este derulat ca urmare a parteneriatului încheiat de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați și operatorul portuar PBN Logistics SA. Lucrările aferente realizării investiției beneficiază, în proporție de 85 la sută, de o cofinanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în cadrul căruia Ministerul Transporturilor are rol de Autoritate de Management.

Lucrările au fost repartizate fiecărui partener, în funcție de regimul juridic al obiectivelor investiționale. Astfel, în zona administrată de ADPM Galați se va realiza un cheu vertical cu o lungime de 300 de metri, un cheu cu pereu dalat cu o lungime de 100 de metri și rampa Ro-Ro, cu lungimea de 46 de metri și lățimea de 30 de metri. În zona administrată de PBN Logistics SA se vor realiza o platformă portuară cu o suprafață de 13.300 de metri pătrați, precum și un drum de incintă portuară.

În plus, toate danele cuprinse în aceste lucrări vor fi prevăzute cu sisteme de alimentare cu apă (inclusiv pentru stingerea incendiilor) și de canalizare, rețele de alimentare cu energie electrică, iluminat public. De asemenea, vor fi executate și lucrări de dragaj pentru asigurarea adâncimii la cheurile de acostare.

"Obiectivul general al proiectului «Amenajarea danelor Ro-Ro în Port Bazinul Nou Galați» îl reprezintă integrarea Portului Galați în fluxul internațional de transporturi mărfuri cu nave tip Ro-Ro sau RoPax, prin modernizarea infrastructurii portuare și a drumurilor de acces interioare, în vederea dezvoltării capacităților economice ale operatorilor portuari", potrivit directorului general al APDM Galați, Marcela Daniela Costea.

Navele Ro-Ro și RoPax sunt tipuri de nave maritime specializate pentru transportul vehiculelor rutiere, trailerelor cu containere sau altor tipuri de vehicule. Accesul în astfel de nave se face pe rampe speciale situate, de regulă, la prova sau pupa, prin deschideri mari în corpul navei.

Proiectul terminalului Ro-Ro vine în completarea mai amplului proiect ce vizează realizarea platformei multimodale din Portul Galați și va oferi un avantaj în plus transportatorilor care au în vedere folosirea unor fluxuri logistice ce combină transportul pe apă cu transportul rutier sau pe calea ferată. Noile facilități ale infrastructurii portuare vor contribui la dezvoltarea Portului Galați, în special a Portului Bazinul Nou, drept centru de creștere economică a Regiunii Sud-Est, au arătat reprezentanții APDM Galați.

"Aceste facilități vor asigura conectarea Portului Galați cu regiunile din imediata vecinătate - din Republica Moldova și Ucraina, dar se va asigura o conectare și cu porturile de la Marea Neagră care au facilități de tip Ro-Ro sau Ro-Pax. De asemenea, aceste facilități vor asigura conectarea Portului Galați la sistemul multimodal de pe Dunărea Superioară, inclusiv accesul pe Rin", a mai arătat directorul general al APDM Galați.

Prezent la conferința de lansare a lucrărilor la terminalul Ro-Ro, senatorul Marius Humelnicu a ținut să amintească și de celelalte proiecte importante aflate în curs de implementare în zona Galațiului și a arătat că "portul devine, prin dezvoltarea infrastructurii de transport, un oraș într-un oraș". La rândul său, viceprimarul Lucian Valeriu Andrei a subliniat că "transportul de apă este cel mai ieftin transport, dar că pentru a-l pune în valoare este nevoie de o infrastructură portuară cât mai diversificată pentru a răspunde necesităților transportatorilor".

În urma licitației derulate de APDM Galați, lucrările pentru realizarea terminalului Ro-Ro din Port Bazinul Nou au fost adjudecate de asocierea formată din Tancrad SRL, Citadina 98 SA, Lemacons SRL, Vega 93 SRL și Oldroad Construct SRL. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

Citit 5801 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Septembrie 2023 03:33

3 comentarii

  • postat de Nistor
    Joi, 07 Septembrie 2023 16:10
    46.97.176.***
    Dar de terminalul intermodal containere cu mărfuri...cu toate etapele sale și stadiul lor, ce se mai aude, ce se mai știe...!?? Noutăți?
    Au avansat/început(măcar) lucările...!?? O imagine face cât o mie de cuvinte, vorba 'ceea...
    0
    1
  • postat de Albert
    Luni, 04 Septembrie 2023 16:45
    86.124.202.***
    Directorul APDM este aceeași persoana cu fostul director de la Administrația Piețelor?
    În rest, aceleasi: lemacons, vega, tânăra, citadina....
    0
    2
  • postat de Destin
    Luni, 04 Septembrie 2023 12:07
    92.206.190.***
    Sa ne rugam sa nu fie bombardat Galatiul de rusi pentru cerealele ucrainene ale americanilor importate fortat de Romania! Unde mai pui ca aceste cereale sunt si modificate genetic! Sa traim bine, in colonie!
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.