Cea mai mare investiție din Zona Liberă Galați, la start. Au venit primele echipamente

Cea mai mare investiție din Zona Liberă Galați, la start. Au venit primele echipamente
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Dincolo de semnarea contractului de concesiune și asumarea graficului de investiții, viitoarea fabrică de ulei care va fi construită în Zona Liberă Galați de elvețienii de la SunPro face primii pași palpabili, ce pot fi văzuți cu ochiul liber pe teren. Luni, au sosit primele echipamente.

"Construirea fabricii de ulei a intrat în linie dreaptă. Firma care va derula această investiție pe un teren concesionat de la Zona Liberă Galați în suprafață de 45.000 mp este în faza finală de obținere a avizelor legale necesare pentru realizarea construcției. Elementul de noutate constă în faptul că luni, 2 octombrie, au fost descărcate primele tiruri cu o primă parte din echipamentul necesar pentru începerea lucrărilor. Din acest moment, nu mai există niciun impediment pentru derularea și finalizarea acestui proiect", a afirmat directorul general al Administrației Zonei Libere Galați, Cătălin Cojocaru.

Acesta a declarat pentru "Viața liberă" că, în acest prim transport de echipamente, elvețienii de la SunPro au adus tancuri și tubulatură pentru depozitare și filtrare, ceea ce reprezintă prima serie din sistemul de rafinare a uleiului brut. "Lucrarea se va face în etape, urmând a se upgrada, astfel încât întreg lanțul tehnologic să se desfășoare în Zona Liberă Galați", ne-a spus Cătălin Cojocaru.

Potrivit acestuia, graficul de investiții a fost stabilit imediat după semnarea contractului de concesiune. "Graficul este anexă a contractului și, fără acordul părților, nu poate fi divulgat, dar vă informam că SunPro îl respectă și sunt în termen. Ei speră ca, până la sfârșitul acestui an, să obțină autorizația de construire", a mai declarat directorul Cătălin Cojocaru, pentru "Viața liberă".

Așa cum ziarul nostru a mai scris, în februarie, în articolul "Uleiul din Ucraina, relocat la Dunăre, în Zona Liberă Galați", viitoarea fabrică de ulei reprezintă o investiție de peste 20 de milioane de euro, care va crea circa 200 de noi locuri de muncă. Este cea mai mare investiție de până acum și, totodată, prima fabrică din Zona Liberă gălățeană, urmând să aibă și propria stație de epurare.

Compania SunPro are sediul central în Montreux (Elveția) și exportă ulei de floarea-soarelui în 11 țări din Europa, Africa și Asia, inclusiv în India și China, producția fiind asigurată într-o modernă unitate de procesare din regiunea Odesa (Ucraina).

Terenul pe care va fi construită fabrica din Zona Liberă a fost concesionat elvețienilor pentru o perioadă de 49 de ani și are o suprafață totală de 4,5 hectare.

Citit 6998 ori Ultima modificare Joi, 05 Octombrie 2023 21:16

12 comentarii

  • postat de Patko Alin
    Vineri, 06 Octombrie 2023 08:24
    136.255.187.***
    Buna dimineata,
    Va rog sa imi spuneti unde pot trimite CV - ul de inginer mecanic, pentru angajare la viitoarea fabrica de ulei. Idem pentru noua fabrica de baterii Tesla.
    1
    12
  • postat de titi
    Vineri, 06 Octombrie 2023 04:45
    5.13.133.***
    Cand deja ai o fabrica de ulei existenta in oras de ce se ,mai construieste alta , atunci apare si concurenta dar pina la urma nu-i inteleg rostul , dar totul e pentru bani si taxe incasate.
    3
    6
  • postat de marr
    Joi, 05 Octombrie 2023 19:43
    86.124.201.***
    Intrebarea e ...DE CE Statul Roman nu e Capabil sa faca astfel de Investitii/Fabrici - ptr. a face Bani la Buget + Locuri de Munca/salarii ptr oameni . Sa inteleg ca stie sa Numere numa' Taxele si Pensiile ?
    Ati mai auzit , prin lume , vreo tara cu Buget numa' din Taxe ? Productie/fabrici , Nik ??
    5
    11
  • postat de orice bani ce intra la buget sint bineveniti. cu respectarea legislatiei....
    Joi, 05 Octombrie 2023 12:36
    89.39.81.***
    bunastarea noastra nu e data de ce faceti voi. e clar din conceptia comentariilor. atunci ca sintem intr-o tara europeana, norocul nostru, asteptam sa vina altii cu investitii ce produc bani. doar asa si noi o sa avem bani in plus. lumea e globalizata, indiferent ca vreti voi sau nu.
    12
    8
  • postat de voi vreti sa avem un comportament similar a strutului, capul in pamint pine trece pericolul. nu se poate asa.
    Joi, 05 Octombrie 2023 12:29
    89.39.81.***
    n-am vazut postaci galateni mai circotasi ca in v.l. nici o urma de incredere in tara ta, in orasul tau. in politic aici oamenii au dreptate. dar ginditi si pozitiv, bani la buget, locuri de munca ce atrag si alte locuri de munca...
    18
    8
  • postat de Unu ce nu pune botu
    Joi, 05 Octombrie 2023 10:43
    82.76.59.***
    Este o golanie, marca ucraina, cum le fac cu miile romanilor din teritoriile furate de rusi si date lor, nordul bucovinei si sudul basarabiei, dar toata lumea se face ca ploua….cu asa zisa fabrica elvetiana, ucraina va vinde pe piata europeana ulei la pret de duping.
    8
    25
  • postat de Nicusor
    Joi, 05 Octombrie 2023 08:35
    5.13.152.***
    Daca incep cu prelucrarea uleiului din UKRAINA, SIGUR aici se opresc. NU inteleg , DE CE acolo unde prelucreaza si obtin uleiul, DE CE NU il si finalizeaza tehnologic si apoi sa il si inbutelieze ???
    7
    20
  • postat de Nicusor
    Joi, 05 Octombrie 2023 08:35
    5.13.152.***
    Este mai usor sa il "imprastie" in lume, aducandul brut, facand investitia, ca apoi finit si imbuteliat sa "scape" de el ??? MERITA EFORTURILE de toate felurile (financiar, uman, timp etc etc).
    8
    18
  • postat de Votant Galati
    Joi, 05 Octombrie 2023 08:32
    81.12.150.***
    Iar la sfarsitul anului... prime de indeplinire a obiectivelor pentru adminii Zonei Libere.... Suntem tare curiosi sa vedem ...cat !
    7
    18
  • postat de GIOVANY
    Joi, 05 Octombrie 2023 08:22
    5.2.209.***
    @ pro .normal ca vor polua, doar ca avand capacitate mai mica poluarea va fi mai mica. Iar Prutul poluiaza de zeci de ani atat in aer cat si in Dunare, dar numeni nu vede!
    10
    19
  • postat de Ion
    Joi, 05 Octombrie 2023 05:42
    5.13.168.***
    Ok. Sa angajeze romani, cu salarii "de Elvetia" si sa plateasca taxe si impozite statului roman. Altfel sa nu aiba acces pe piata romaneasca.
    3
    32
  • postat de pro
    Miercuri, 04 Octombrie 2023 23:16
    46.97.176.***
    Vor polua la fel ca Fabrica de pe Ana Ipatescu? Au si astia pile la Garda de Mediu?
    Cand scriu asta pute de mori de la Fabrica de ulei (ca atunci cand facea bunica sapun de casa, probabil soda caustica). Asa miroase de ani de zile, Garda se face ca nu stie, trebuie sa chemam pe cineva de la UE...
    19
    69

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.