Licitație pentru renovarea Grădiniței „Voinicelul”

Licitație pentru renovarea Grădiniței „Voinicelul”
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Primăria municipiului Galați caută constructori pentru renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit „Voinicelul”, din cartierul Țiglina 3, investiție finanțată din fonduri atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Contractul lansat în licitație publică are o valoare estimată de 3.685.888,55 lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 28 februarie 2024.

Conform administrației locale, în cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de creștere a eficienței energetice, fiind vorba în principal despre: reabilitarea termică a clădirii, reabilitarea sistemului de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, instalarea unor sisteme de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, reabilitarea instalațiilor de iluminat etc.

Primăria Galați reamintește că derulează proiecte de investiții și de asigurare a dotărilor pentru toate grădinițele și școlile din oraș.

Citit 1307 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Februarie 2024 08:32

1 comentariu

  • postat de Ion
    Miercuri, 21 Februarie 2024 17:36
    5.13.134.***
    Daca un singur leu este imprumutat pentru a da cu var o cladire sau pentru a schimba 2 calorifere, e grav!
    0
    4

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.