Consiliul Județean (CJ) Galați a anunțat luni, 3 iunie, începerea lucrărilor la noul spital din Tecuci, o investiție din fonduri proprii, în valoare de peste 192,2 milioane de lei (aproximativ 39 milioane de euro), potrivit unui comunicat de presă al instituției.
În noul spital, de serviciile căruia vor beneficia peste 120.000 de gălățeni, vor fi relocate o parte dintre secțiile care funcționează în prezent în Spitalul Municipal "Anton Cincu", o clădire care nu mai corespunde standardelor actuale nici din punct de vedere tehnic, nici medical.
După cum v-am informat în paginile ziarului "Viața liberă", CJ Galați a preluat, în cursul anului 2022, administrarea acestui spital. Pasul a fost făcut pentru a veni în ajutorul administrației locale din Tecuci, care nu avea capacitatea de a asigura finanțarea necesară modernizării unității sanitare, ajunsă într-o stare ce nu mai corespundea necesităților și standardelor medicale actuale.
Noul spital construit de Consiliul Județean (CJ) Galați face parte dintr-un plan mai amplu de investiții, în valoare de aproape 65 de milioane de euro, ce vizează refacerea sistemului medical din Tecuci.
“Practic, salvăm sistemul de sănătate al tecucenilor, unul care funcționează în clădiri vechi de peste 100 de ani. De aceea, am decis să construim un spital nou și modern, fără saloane aglomerate, cu săli moderne de operație și aparatură medicală de ultimă generație, de la RMN și echipamente de radiologie la un nou computer tomograf.
Clădirea principală actuală a Spitalului Municipal “Anton Cincu” are peste 120 de ani vechime, saloane cu 6-8 paturi, nu are subsol și nu mai corespunde normelor tehnice și sanitare actuale. În noua clădire, saloanele vor avea câte două paturi și toaletă proprie, iar pe fiecare etaj va exista și câte o rezervă cu un singur pat. Noua clădire va avea 107 paturi, din care 10 pentru secția ATI”, se precizează în comunicatul de presă al CJ Galați.
Noul spital va avea o suprafață desfășurată de 10.000 mp, dublă față de spațiul alocat în prezent secțiilor și laboratoarelor ce vor funcționa aici. Spitalul va include și patru săli moderne de operații și două săli pentru intervenții endoscopice. Drept urmare, mai mult de 60 la sută din activitatea unității medicale se va derula în noul spital.
În urma licitației publice privind proiectarea și construirea noului spital de la Tecuci, câștigătoare a fost desemnată asocierea formată din firmele COOP Galați Societatea Cooperativă, SC Tancrad SRL și Atelier Unbuild SRL București. Conform contractului, constructorii au la dispoziție 16 luni pentru execuția lucrării, dar nu este exclus ca noul spital să fie gata mai devreme.
Conform proiectului tehnic, imobilul care va găzdui noul spital din Tecuci va avea șase paliere, după următoarea structură: Demisol - Laborator Roentgendiagnostic, Laborator Imagistică Generală, Laborator Analize Medicale, Laborator Anatomie Patologică, Sterilizare Centrală; Parter - Serviciul internare - externare, Farmacia cu circuit închis, Secția spitalizare de zi, Secția Ortopedie - Traumatologie; Etajul 1 - Secția ATI, Blocul operator cu patru săli de operație; Etajul 2 - Unitatea de transfuzii sanguine, Secția Endoscopie cu două săli de intervenție, Secția de Chirurgie Generală; Etajul 3 - Secția Medicină Internă; Etajul 4 (etaj tehnic) - Heliport și spații tehnice.