Consiliul Județean Galați a aprobat, pe 30 iulie, o investiție de 195 milioane de lei (aproximativ 40 milioane de euro) pentru dezvoltarea unui parc de soft "modern și performant" la Galați. Este un demers surprinzător, în condițiile în care este de notorietate faptul că Primăria Galați a anunțat că vrea să amenajeze un hub IT la fostul Palat "Simion Gheorghiu" de pe strada Domnească, după ce imobilul va fi renovat. Acest hub IT ar fi urmat să fie un continuator al primului parc de soft din România, deschis în 2002 la Galați și care, în 2020, a înregistrat o altă premieră, nedorită, devenind primul parc de soft închis.
Parcul de soft pe care Consiliul Județean (CJ) Galați vrea să-l construiască va fi dezvoltat pe strada Radu Negru, în interiorul unui fost centru de plasament deținut de CJ. 15% din investiție va fi alocată reabilitării clădirii și transformării ei într-un parc de soft, iar restul investiției va fi folosit pentru dotarea cu cele mai moderne echipamente și sisteme IT, conform Biroului de presă al CJ Galați.
"Este o investiție pentru viitor, care va transforma orașul într-un centru de excelență în domeniul informaticii și tehnologiei. Știm cu toții ce înseamnă IT-ul pentru dezvoltarea unui oraș, a unui județ. Clujul este doar un exemplu. Asta înseamnă dezvoltare, locuri de muncă bine plătite, noi oportunități de carieră pentru tinerii noștri și, de ce nu, atragerea de investitori străini. Știu că Galațiul a mai avut în trecut un parc de soft, însă, deși a pornit cu cele mai bune intenții, nu a obținut rezultatele scontate. Este esențial ca Galațiul să recupereze în acest important domeniu, având în vedere potențialul său și existența unei facultăți de specialitate care formează IT-iști de valoare. De aceea, lucrăm să dezvoltăm la Galați un parc de soft modern, funcțional, care să ofere și oportunități de cercetare și inovare în domeniul software și al programării. Este o provocare uriașă, însă suntem încrezători că vom reuși să repunem Galațiul pe harta IT-ului și că acest proiect va avea un impact major asupra comunității noastre. Mai mult, pentru acest proiect vom încheia mai multe parteneriate cu universități din țară și din străinătate", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
"Vrem să contăm la nivel național"
L-am întrebat pe președintele CJ dacă acest parc de soft nu se va "călca pe picioare" cu hub-ul IT pe care Primăria l-a anunțat pentru Palatul "Gheorghiu".
"Primăria va face un hub IT, dar una e să investești 30-40 milioane de euro, alta e să reabilitezi o clădire. Ceea ce face Primăria este ok, dar trebuie să gândim un pic mai sus. Cele două nu se vor călca pe picioare. Masterplanul este gândit pentru ceva mai de anvergură, dacă vrem să contăm la nivel național și să audă și alții mai sus", ne-a spus Costel Fotea.
CJ-ul are licența fostului parc de soft
O altă surpriză este că parcul de soft pe care Consiliul Județean vrea să-l construiască se va baza pe licența "defunctului" parc de soft de pe strada Portului. "Am păstrat licența parcului de soft, voi încerca să iau încă o licență. Deja am contactat o firmă specializată în domeniul software și programare. Vom face un parc de soft la Galați în adevăratul sens al cuvântului, mai ales că zona este propice. În Galați, Brăila, Tulcea, Vrancea, Buzău, Bacău, chiar și peste Prut, sunt foarte mulți tineri care ar dori să lucreze în IT", ne-a spus președintele CJ Galați.
Conform acestuia, proiectul este gata și urmează procedura de licitație cu clauză suspensivă prin Mecanismul pentru o Tranziție Justă (MTJ). "Dacă nu reușim să obținem finanțare prin MTJ, vom încerca un parteneriat, o altă sursă de finanțare, orice... Indiferent cum ar fi, nu-l las să moară", a mai spus Costel Fotea, pentru "Viața liberă".