Agenţia teritorială a ANRSC a primit gratuit un sediu

Agenţia teritorială a ANRSC a primit gratuit un sediu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai mult scrâşnind din dinţi decât cu dragă inimă, aleşii locali au acceptat să-i atribuie în folosinţă gratuită, un spaţiu, autorităţii conduse de colegul lor, Viorel Trif. Este vorba despre Agenţia Teritorială 2 Sud-Est Galaţi a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, aflată în subordinea Guvernului, instituţie condusă de democrat-liberalul Viorel Trif, consilier local. Printr-o adresă, ANRSC a cerut Primăriei atribuirea gratuită a unei părţi din incinta Patinoarului în vederea asigurării spaţiului necesar  ca să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii optime. Gratuitatea nu le-a picat deloc bine unora dintre consilieri. Primul a fost conservatorul Eugen Găvan care a propus ca agenţiei să i se perceapă chirie. „Dacă tot înghiţim tot ce vine de la Guvern, dacă Guvernul ne ia tot şi ne cere şi pe deasupra, măcar să cerem şi noi chirie!”, a spus Găvan. Viceprimarul PNL Mircea Cristea  n-ar fi votat nici picat cu ceară o gratuitate pentru ANRSC: „Toate agenţiile din România au bugete de funcţionare ce nu plătesc chirii. Dacă unii dintre dvs ar fi fost în situaţia mea să vorbească la telefon cu preşedintele Agenţiei Naţionale, şeful colegului nostru Trif şi v-ar fi auzit urechile ce mi-au auzit mie, cu siguranţă aţi fi votat împotrivă, pentru că suntem înşelaţi pe banii noştri. Eu nu plătesc pentru aşa ceva!”, a spus Cristea. Viorel Trif a tăcut mâlc şi s-a abţinut de la vot, aşa cum era firesc să facă.

În final, cu două voturi împotrivă, patru abţineri şi 17 voturi favorabile, agenţia teritorială a ANRSC va putea folosi gratuit, timp de cinci ani, sediul de la Patinoar.

Foto: Bogdan Codrescu

Citit 2536 ori Ultima modificare Marți, 11 Octombrie 2011 19:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.