Demisionează subprefectul Galaţiului?

Demisionează subprefectul Galaţiului?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Subprefectul Ovidiu Tudorache a demisionat. La aflarea unei astfel de informaţii, prefectul Paul Florea şi-a întrerupt vizita oficială, la Chişinău (unde ar fi trebuit să stea până duminică) şi a venit în Galaţi. „Imediat cum am aflat că subprefectul ar fi demisionat, am decis să mă întorc la Galaţi, pentru a sta de vorbă cu dânsul, să aflu ce se întâmplă… Încă nu ştiu detalii, care ar fi motivul care l-ar determina să ia o astfel de decizie, rămâne să discutăm acest lucru”, a declarat prefectul Galaţiului, Paul Florea.

De altfel, informaţia potrivit căreia subprefectul Daniel Ovidiu Tudorache ar fi demisionat sau ar intenţiona să demisioneze a circulat, ieri, toată ziua, fără ca ea să fie confirmată, oficial de cineva. Din păcate, subprefectul Ovidiu Tudorache nu a putut fi contactat, iar serviciul de comunicare din cadrul Prefecturii Galaţi  nu a fost în măsură să comenteze în vreun fel informaţia.

Secretarul de stat gălăţean Mihai Capră, cel care gestionează chiar relaţiile MAI cu prefecturile, ne-a  declarat că „domnul subprefect a înaintat o cerere de concediu de odihnă. Am luat legătura cu dânsul şi mi-a spus că deocamdată nu şi-a depus nici un fel de demisie”.

Pe de altă parte, preşedintele UNPR Galaţi (partid care îl susţine pe Ovidiu Tudorache la Prefectură), Dan Dobrea, spune că „am aflat şi eu de intenţia domnului Tudorache de a demisiona undeva în jurul lunii decembrie. Motivele unui astfel de gest sunt personale, ţin de starea sa de sănătate… Eu am încercat să îl fac să revină asupra unei astfel de decizii pe care eu o cred pripită... Sper să revină asupra hotărârii şi înclin să cred că a luat o astfel de decizie poate şi din prea multă oboseală acumulată, stres…”.

Daniel Ovidiu Tudorache a fost numit subprefect în luna martie 2010, în locul Aurorei Luchiniuc. Informaţiile de presă reţin că înainte de a fi subprefect, Daniel Tudorache a fost comisa şef al Gărzii de Mediu Galaţi, postură din care a reuşit, în numai o lună, să dea Combinatului ArcelorMittal nu mai puţin de trei amenzi, toate pentru nerespectarea obligaţiilor asumate privind protecţia mediului. La scurtă vreme, comisarul a fost "promovat" la Bucureşti, iar vreme de aproape un an combinatul n-a mai primit nicio amendă.

Din martie 2010 şi până acum, subprefectul Tudorache s-a făcut cunoscut prin atenţia pe care a acordat-o respectării legislaţiei privind producţia şi comercializarea produselor alimentare (de la calitatea roşiilor de Matca şi până la destinaţia alimentelor expirate din supermarketuri). Într-o conferinţă de presă recentă, nonconformistul subprefectul a mâncat, demonstrativ, castraveţi şi roşii produse în judeţul Galaţi, pentru a le promova, astfel, calităţile.

Citit 1955 ori Ultima modificare Vineri, 14 Octombrie 2011 17:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.