Peste 500.000 de gălățeni sunt așteptați la urne, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale

Peste 500.000 de gălățeni sunt așteptați la urne, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Cetățenii români cu drept de vot de pe teritoriul ţării sunt așteptați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Secțiile de votare se vor deschide la ora 7,00 și vor rămâne la dispoziția alegătorilor până la 21,00, iar dacă la acea oră vor fi cetățeni care așteaptă la rând ca să voteze, programul se poate prelungi până la ora 23,59. Pentru a vota nu este necesar decât un act de identitate valabil. Mai aveți însă nevoie şi de conştiinţă, care să vă spună că ştampila pe care o aplicaţi nu este numai un drept, ci şi o responsabilitate!

Potrivit datelor oficiale, la nivelul județului Galați au fost amenajate 438 de secții de votare, pentru cei 521.886 de alegători înscriși în listele permanente. În municipiul Galați sunt 255.818 cetățeni cu drept de vot înscriși pe listele permanente, la Tecuci - 39.512 votanți, iar la Târgu Bujor - 8.476.

Pentru că informarea corectă este prima condiție pentru un vot responsabil, vă prezentăm cele mai importante informații cu privire la scrutinul de duminică.

Cine și unde poate vota

Din start, trebuie să știți că preşedintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Au dreptul să voteze cetățenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Dacă în ziua votului vă aflați în unitatea administrativ-teritorială în care aveți domiciliul sau reşedinţa, veți putea vota numai la secția de votare la care sunteți arondați conform adresei de domiciliu sau reședință. Pentru a afla la ce secție de votare sunteți arondat și unde se află aceasta, cel mai simplu este să accesați Registrul electoral la adresa www.registrulelectoral.ro. După introducerea datelor personale, veți afla secția de votare la care sunteţi arondat și adresa acesteia.

În cazul în care vă aflați într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reședință, vă veți putea exercita votul la oricare secție de votare, urmând a fi trecut pe lista suplimentară.

Există o excepție valabilă doar pentru alegerile prezidențiale: alegătorii care au mobilitate redusă pot vota la orice secție de votare. Putem vorbi aici despre persoanele cu handicap locomotor, cele care au suferit un accident sau gravidele cu sarcină avansată. Mobilitatea redusă nu se dovedește prin acte medicale. Președintele secției de votare este cel care constată dacă alegătorul se încadrează sau nu în situația persoanelor cu mobilitate redusă.

Cine și cum poate cere urna specială

Alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secției de votare organizate în țară, poate solicita urna specială. Solicitarea pentru urna specială se depune la secția de votare la care este arondat alegătorul netransportabil, în preziua votării, adică sâmbătă, 23 noiembrie 2024, în intervalul orar 18,00 - 20,00.

La alegerile prezidențiale, pot solicita urna specială și alegătorii care, din cauza specificului activității pe care o desfășoară, nu se pot prezenta la secția de votare. În această situație, cererea de votare prin intermediul urnei speciale va fi însoțită de o adeverință emisă de angajator din care rezultă că alegătorul nu poate părăsi locul de muncă în intervalul orar 7,00 - 21,00.

Tot prin intermediul urnei speciale pot vota alegătorii care sunt internați într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea așezăminte sociale publice sau private. Persoanele reținute, persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă și persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale pot vota prin intermediul urnei speciale. La fel și persoanele aflate în arest la domiciliu.

Cu ce acte de identitate se poate vota

Conform prevederilor legale, pentru exercitarea votului la alegerile prezidențiale este necesar un act de identitate valabil: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare).

IMPORTANT! Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic și paşaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de către cetăţenii români care votează în străinătate sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România!

Cum se exercită votul

La intrarea în secția de votare, veți prezenta actul de identitate operatorului de calculator. Acesta va introduce datele dumneavoastră personale în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Sistemul va semnala eventualele probleme: faptul că sunteți arondat la o altă secție de votare, că ați votat deja sau că nu aveți drept de vot!

Dacă totul este în regulă, veți primi un buletin de vot și o ștampilă cu mențiunea "VOTAT" cu care veți intra în cabina de votare. Acolo veți aplica ștampila în interiorul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care optați.

Țineți seama de interdicția de a fotografia sau filma buletinul de vot și exercitarea votului, interdicție care va fi afișată clar și la sediul secției de votare.

După ce ați votat, aveți obligația de a introduce buletinul de vot în urnă. Ștampila încredințată pentru votare se restituie președintelui sau membrilor biroului electoral desemnați de acesta.

Când și cum se prelungește programul de vot

La ora 21,00, doi membri ai secției de votare vor ieși pentru a verifica dacă mai sunt cumva alegători care așteaptă la rând să voteze. Dacă sunt, cetățenii respectivi vor primi numere de ordine. Pentru ei, programul de votare poate fi prelungit, dar nu mai târziu de ora 23,59.

După ce programul de votare s-a încheiat, vor fi sigilate ștampilele cu mențiunea "VOTAT", anulate buletinele de vot neutilizate, abia apoi se va putea trece la deschiderea urnelor și la numărarea buletinelor de vot.

În ce condiții vom avea un al doilea tur de scrutin

După numărarea și centralizarea voturilor exprimate atât în țară cât și în străinătate, este declarat ales președinte al României candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea - jumătate plus unu - din voturile valabil exprimate.

În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de voturi se organizează al doilea tur de scrutin, pe data de 8 decembrie 2024, la care participă numai primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. După turul al doilea, va fi declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Citit 2341 ori Ultima modificare Marți, 26 Noiembrie 2024 09:44

8 comentarii

  • postat de Ionela Marcovici
    Duminică, 24 Noiembrie 2024 20:20
    86.124.200.***
    @George Vasiliu, înainte să citați, ar fi recomandat să citiți textul articolului, că faceți o confuzie. Amestecați morcovii cu avioanele supersonice. Dacă recitiți, de data asta cu mai mare atenție, e posibil să realizați că faceți o confuzie. Sau nu...
    0
    0
  • Duminică, 24 Noiembrie 2024 18:51
    2.209.165.***
    Citez: "În municipiul Galați sunt 255.818 cetățeni cu drept de vot înscriși pe listele permanente" . Conform recensământului realizat la nivel național în 2022, populația municipiului Galați este de 217,851 de locuitori iar 10% nu au drept de vot. Iar voteaza cei din cimitire?
    0
    0
  • postat de galatean de frunte
    Duminică, 24 Noiembrie 2024 08:44
    5.13.165.***
    in cei 512 mii de galateni sunt inclusi acei moldoveni fantoma ?? (care au buletin de galati dar ei se afla in UK de 10 ani??) ca sa nu mai spunem de emigrantii aflati in UE de.....hat, ani !!
    1
    15
  • postat de Laur
    Duminică, 24 Noiembrie 2024 08:33
    80.233.39.***
    Sunt cativa candidați de toată jena. Penibili. Indivizi care te fac de rușine în orice situație. Însă mulți dintre ei asta doresc. Sa nu ieșim la vot,sa meargă doar votanții, membri de partid. Logic este sa alegem nulitatea cea mai mica. Cam asa stau lucrurile acum din păcate.
    3
    9
  • postat de Moise
    Duminică, 24 Noiembrie 2024 01:13
    86.124.201.***
    În anul 2022, potrivit datelor oficiale, județul Galați mai numără numai 496.892 de cetățeni, cu 114.119 mai puțini decât acum 30 de ani (anul 1992) – Cum se poate sa ai mai mult de 500000 de votanti....iar e noaptea mortilor care voteaza?
    4
    32
  • postat de Von Bergovicz
    Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024 15:18
    109.166.129.***
    "jo napot kivanok PSD! jo napot kivanok Ciolacu! " Kwj 2020 in plina " pandemie"
    11
    16
  • postat de Fara sligi la prezidentiale
    Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024 14:25
    5.13.219.***
    Daca nu avem pe cine vota ,de ce sa iesim la vot?intreb pentru bunica.
    11
    30
  • postat de Francois
    Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024 13:28
    86.120.239.***
    Cabinele de vot sunt racordate la sistemul de canalizare sau la fose septice ? Ele sunt in stil turcesc sau cu vas suspendat?
    10
    29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.