Domnul Călin Georgescu a apărut ca un Făt-Frumos din basme, crescând în sondaje astronomic și nimicitor. E drept: partidele politice perindate în ultimii ani pe la guvernarea României (PSD și PNL, mai cu seamă), nu au oferit populației, prea multe motive de mândrie. Dimpotrivă! Corupția, nepotismul, taxele - au devenit din ce în ce mai apăsătoare și mai enervante. Președintele Iohannis a părut la rândul său, mai curând președintele tuturor ucrainenilor, decât al românilor, prin declarații și gesturi de un stereotip stânjenitor. Plus, legendara sa nesimțire în tot și în toate. Și încă multe alte motive, pe care nu le mai dezvolt aici. În tot acest context complicat, apariția domnului Călin Georgescu este prezentată de către partizanii săi (mulți dintre ei misterioși, adevărată "armată din umbră"), asemenea apariției unui Mesia izbăvitor de neam și țară.
Fără a spune mai nimic concret, Călin Georgescu pare a avea răspuns și soluții pentru toate. El ne sugerează că ar fi la fel de competent în chestiuni diplomatice, biblice, istorice, ecologice, medicale, psihologice, emițând pe un ton sigur și așezat chestiuni de bun simț, laolaltă cu tâmpenii cât casa. Omul este fascinant , grație prăpăstiilor pe care le debitează, în așa fel încât mulțumește mai multe gusturi deodată. Este un exemplu strălucit de delir asumat, în numele iubirii de țară. Dictatorul din el stă la pândă și ar putea oricând ieși la vedere, cu prima ocazie, în situația primului context favorabil.
Aplaudacii săi ar trebui să se întrebe dacă un tip care spune că financiar s-a bazat în această campanie pe "bănuțul văduvei" (cu mii de troli sprijnitori apăruți peste noapte) este atât de sincer cum dorește să pară. Chiar ne crede idioți pe absolut toți? Dacă îi urmărești cu atenție zicerile vei detecta un ghiveci pestriț, care are totuși un numitor comun: autoritarismul izolaționist, cu sclipiri etniciste acute. Călin Georgescu este un cumulard al tuturor reflexelor dictatoriale, ciupite de ici, de colo: conservatorism rigid, pășunism cu iz milităros, lozinci pretins creștine împănate cu prolixități stilistice, idioțenii afirmate sec și ferm, pe post de pilde christice. Când afirmă că României îi trebuie pacea (ceea ce este de salutat) și insistă pe ideea de neutralitate a României, el uită că neutralitatea nu este un moft strigat colectiv, ci - un aspect care trebuie recunoscut internațional și de alții, prin negocieri serioase și tratate bine concepute. Domnia sa se prezintă drept cel mai bun negociator posibil ieșit din mantaua intelighenției românești. Așa o fi? Când Călin Georgescu afirmă că nu există nicio deosebire între capitalism și comunism, când crede că prezența României în Uniunea Europeană nu a coincis cu nimic bun pentru țara noastră și când ne repetă obsesiv că românii au fost cei mai fericiți atunci când își cultivau pământul , mă gândesc imediat la ce este mai rău. Întoarcerea la rădăcinile neamului (o temă dragă inimii sale), corelată cu tema redescoperirii pământului și a cultivării sale aproape mistice, mă face să mă gândesc la acel plan Valev, propus la un moment dat țării noastre pe vremea URSS, taman de către Marele Frate de la Răsărit, plan conform căruia, românii ar fi trebuit să o lase mai moale cu industria, pentru că (nu-i așa?), nu prea se pupă cu gena noastră de plugari, cultivatori și ciobani mioritici. Când domnul Călin Georgescu afirmă că nu are nevoie de partide, (partidul său fiind poporul român), îmi pare că o asemenea afirmație am mai citit-o undeva, ea nefăcând altceva decât să anunțe intenția punerii pumnului în gură (treptat, desigur), unei întregi colectivități. Democrația are o mie de hibe, dar cred că ea este preferabilă oricărei dictaturi, chiar și a uneia care se bazează pe mila lui Dumnezeu și iubirea de țară. Cred sincer că Elena Lasconi este o nepricepută, căreia pălăria de președinte al României îi este mult prea mare. Nu am simpatizat niciodată cu USR-ul, adică partidul din care ea provine. Însă dacă domnul Călin Georgescu ar deveni președintele României, am trăi cel mai mare coșmar posibil. Cu privirea sa de tătuc sobru și îngăduitor, cu recursul permanent la chestiunile sufletului și gândului, cu invocarea înaintașilor și a pământului strămoșesc, cu debitarea atâtor și atâtor cretinisme pretins științifice (pe care cei mai mulți dintre noi nici măcar nu le-am băgat în seamă), România s-ar scufunda pentru o bună perioadă de timp, în întunericul minții..... Se sparie gândul (vorba cronicarului.)
De câteva zile, mărturisesc, îi urmăresc zicerile domnului Georgescu, pe toate înregistrările la care am acces. Omul este extrem de periculos, tocmai pentru că pare în aparență competent în multe și tocmai de aceea, răspunde unor așteptări uriașe, din partea unui segment extrem de frustrat al populației României. Deși cunoscut în unele medii de câțiva ani buni, ascensiunea sa electorală rămâne o enigmă, încă nedezlegată. O poveste aparent neverosimilă, a istoriei alegerilor românești postdecembriste. Unica mea speranță rămâne mobilizarea tineretului, adică a generației pe care mulți dintre noi (cei mai în vârstă), o privim adesea de sus, socotind-o necoaptă și nepricepută în a se pronunța relativ la marile chestiuni ale țării. Măcar în memoria acelor oameni care au murit în decembrie 1989 în România, în gulagul sovietic, sau în închisorile regimurilor comuniste, ascensiunea domnului Călin Georgescu la președinția României, trebuie de urgență oprită. Printr-un vot masiv și conștient. Altfel....
prof. univ. dr. habil. Cristian Sandache, istoric, eseist
