Absurd de Galaţi - Trei ştampile şi un destin: Apaterm

Absurd de Galaţi - Trei ştampile şi un destin: Apaterm
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nici dacă ar fi jucat în serialul „Tânăr şi neliniştit” societatea Apaterm nu ar fi avut un destin atât de zbuciumat, cu treceri de la agonie la extaz şi retur. Partea nostimă este că societatea a schimbat, în doar câteva luni, trei statute şi câteva salbe de ştampile. În momentul în care a intrat în insolvenţă, Apaterm a trebuit să specifice acest lucru şi pe ştampila aplicată pe diverse documente. Din clipa în care instanţa de judecată a decis falimentul, Apaterm nu a mai avut încotro şi a trebuit să folosească o nouă ştampilă, pe care statutul societăţii părea bătut în cuie. În acest moment, pentru că instanţa superioară de judecată a suspendat falimentul, Apaterm este din nou încrezătoare atât în forţele proprii, implicit pe ştampilă (care consemnează simplu: Apaterm), cât şi în planurile de viitor.

În funcţie de ceea ce îi va rezerva soarta, Apaterm ar mai putea să-şi „bată” un rând de ştampile.

Absurdul este întregit şi de faptul că, în viitorul apropiat, Apaterm e în continuare sub semnul incertitudinii, la fel cum este şi căldura gălăţenilor.

Citit 1441 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Decembrie 2011 19:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.