Sinistrul monument de lângă Biserica Mavramol este ilegal
Foto: Foto: Sorin Pană

Sinistrul monument de lângă Biserica Mavramol este ilegal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deprimantă, oribilă şi lipsită de orice urmă de civilizaţie - aşa arată zona din apropierea Bisericii Mavramol. Icoana uriaşă care priveşte peste gardul sfântului locaş are parte de o privelişte demnă de un călduros „Doamne, fereşte!”. Munţi de zăpadă murdară, pubele de gunoi care mai dau şi pe-afară şi în mijloc, printre maşinile parcate la voia întâmplării, un ciudat ansamblu de cruci şi cruciuliţe. Au pus şi cruce pizzeriei Da-Isi, aşa scriam în ediţia din 13 ianuarie semnalând faptul că monumentul funerar a fost ridicat fără autorizaţie. Situaţia s-ar putea schimba, viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco, anunţând că Primăria a făcut sesizare împotriva celor care au ridicat un monument fără autorizaţie.  

Verdict: contravenţie

„Odată cu demolarea pizzeriei Da-Isi, din vecinătatea bisericii Mavramol, din zonă nu au dispărut şi problemele. La scurt timp după ce clădirea ridicată ilegal a fost dărâmată, pe acel loc au fost amplasate, de către reprezentanţii bisericii, de această dată, cruci de piatră. Ca şi în cazul lui Isidoro Panetta, nici preoţii nu deţin autorizaţie de construire şi avize de specialitate, potrivit legii privind protejarea monumentelor istorice.

Amplasarea monumentelor de for public fără respectarea prevederilor legale privind urbanismul şi fără avizul privind concepţia artistică constituie contravenţie. Din acest motiv a fost făcută pe data de 26 ianuarie o sesizare către Poliţia Locală Galaţi, care se ocupă deja de acest caz. Sunt o persoană credincioasă, stră-străbunicul meu pe linie maternă fiind unul dintre patriarhii Greciei. Cu toate acestea, trebuie să înţelegem atât noi, simplii cetăţeni, cât şi reprezentanţii bisericii, faptul că trebuie să ne supunem legilor pământeşti”, a declarat Nicuşor Ciumacenco.

Vicele a precizat că nu a discutat acest aspect cu Arhiepiscopul Dunării de Jos susţinând că aceasta „este o problemă punctuală între o biserică din Galaţi şi lege”.

Ciumacenco a explicat că a încercat să ia legătura cu legătura cu preotul paroh al Bisericii Mavramol, că i-a explicat că nu este corect ceea ce a făcut şi că nu este posibil să fie înlocuit un abuz - o clădire ilegal ridicată cum a fost pizzeria, cu un altul, „chiar dacă acesta din urmă îmbracă forma unui monument făcut doar după bunul plac al unui preot”.

Nu există intrare în legalitate!

Viceprimarul a afirmat că există un proces privind regimul juridic al terenului respectiv, dar că la ora actuală zona este domeniu public. Şi indiferent dacă este domeniu public sau va aparţine bisericii, regulile sunt aceleaşi. Iar intrarea în legalitate este exclusă: „În cazul lucrărilor executate fără autorizaţie în zona de protecţie a monumentelor sau în zona de protecţie arhitecturală, lucrurile sunt mult mai complicate şi nu există noţiunea de intrare în legalitate”, a spus Ciumacenco. Viceprimarul s-a ferit de cuvântul „demolare”, pe care a evitat să-l pronunţe dar a precizat că în funcţie de ceea ce va rezulta în final „se va face ceea ce trebuie”.

„Eu sper să avem un dialog cu reprezentanţii bisericii, să înţeleagă că nu asta este calea şi că putem face Primăria cu reprezentanţii bisericii o piaţetă în zona respectivă care să fie de interes public, dar un lucru făcut după un proiect, după o autorizaţie, şi să arate aşa cum ar trebui să arate zona”, a conchis viceprimarul.

Citit 3873 ori Ultima modificare Joi, 23 Februarie 2012 17:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.