Legea lustraţiei - confuzie electorală sau act reparator întârziat

Legea lustraţiei - confuzie electorală sau act reparator întârziat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Camera Deputaţilor a adoptat ieri legea lustraţiei. Teoretic vorbind, cei care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist trebuie să dispară din funcţiile publice! Spunem teoretic pentru nu există deocamdată un text final al legii care să indice clar cine sunt aceia care intră sub incidenţa legii şi cărora li se impune limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice.

În aceste condiţii, ceea ce s-a votat ieri Camera Deputaţilor poate însemna doar un act care să permită celor de la putere în an electoral să pozeze în luptători anticomunişti care au rupt în două pisica lustraţiei. Pe de altă parte, legea lustraţiei a reprezentat un soi de piatră de moară agăţată de gâtul clasei politice care nu a reuşit în peste 22 de ani să producă un act care să interzică foştilor lideri comunişti şi securiştilor să ocupe demnităţi publice şi să candideze pentru diverse funcţii.

Mai trebuie precizat că de la forma iniţială a proiectului de lege, acesta a fost atât de ros pe la colţuri, dar şi prin părţile esenţiale încât a ajuns într-o formulă neclară şi destul de evazivă, dar trebuie amintit şi episodul din 2010, când Curtea Constituţională a "desfiinţat" practic întregul document.

 

Citit 1401 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Februarie 2012 00:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.