Doi consilieri locali au rezolvat-o cu incompatibilitatea

Doi consilieri locali au rezolvat-o cu incompatibilitatea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doi dintre cei 27 de consilieri locali, Costel Văsoi (PC) şi Cătălin Cristache (PDL) au demisionat din funcţiile care îi făceau incompatibili, optând, conform legii, pentru funcţiile alese. Costel Văsoi era membru CA la SC Administraţia Pieţelor şi Cătălin Cristache, la SC Gospodărire Urbană.

Conform art. 88 al  Legii 161/2003, consilierii locali sunt incompatibili dacă deţin alte funcţii de ales (primar, parlamentar etc), numit (prefect sau subprefect), funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al CL sau dacă sunt preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al CA, AGA sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local etc. 
Conform aceleaşi legi, consilierul local are 15 zile la dispoziţie de când a fost ales să opteze pentru una din funcţiile care se află în incompatibilitate. Specialiştii pornesc "numărătoarea" de la data constituirii CL, 23 iunie. Termenul de 15 zile ar expira pe 8 iulie.

Citit 1977 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Iulie 2012 19:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.