Noua organigramă a Primăriei municipiului Galaţi, cu tot cu ocupanţii posturilor, a ajuns deja pe ultima sută de metri şi, potrivit surselor noastre, de la începutul lunii mai ea ar putea deveni operaţională. Municipalitatea a reuşit să centralizeze opţiunile exprimate de către toţi salariaţii şi, din câte se pare, nimeni n-a spus "pas!" posturilor propuse în locul celor pe care le-au deţinut sub oblăduirea primarului Dumitru Nicolae. Pe lângă foştii şefi ai primăriei lui Nicolae, care nu se mai regăsesc în posturile-cheie pe care le deţineau, ci cu o treaptă sau chiar mai multe mai jos, noua structură a administraţiei locale mai aduce o noutate! Potrivit aceloraşi surse, sunt sparte găştile şi „bisericuţele” care "făceau legea, tăiau şi spânzurau" în mandatul fostului edil. Astfel, dacă unul dintre foştii şefi rămâne într-o poziţie de conducere, el va fi înconjurat de o nouă echipă. Un cuvânt greu de spus în restructurare l-au avut şi scorurile medii generale, diferenţiate pe competenţă, obţinute la evaluarea personalului de către PwC, potrivit căruia cea mai mică medie 2,1 a fost obţinută de Direcţia Fond Locativ, urmată de Direcţia Economică - 3,0.
S-au spart găştile din Primăria Galaţi. Organigrama, pe ultima sută de metri Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Al doilea loc de parcare atribuit cu peste 10.000 de lei. Recordul anului 2025, pentru gălăţeni cu dare de mână Dramaticul gălățean caută actor cu experienţă Gălăţeanca Mara Biriş, o voce cu asprime şi personalitate Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard” Confruntări la „Vocea României”: Smiley şi Horia Brenciu - Theo Rose s-au luptat pentru vocea unei gălăţence
Mai multe din această categorie:

