Constituirea Asociaţiei Brăila-Galaţi-Tulcea nu a mai fost inclusă pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de ieri. Motivul a fost explicat de primarul Stan: „Am avut o discuţie cu liderii politici gălăţeni şi cu vicepremieul Liviu Dragnea şi sfatul a fost să o mai amânăm pentru următoarea şedinţă, pentru anumite neclarităţi care urmează a fi remediate la vârf, între preşedinţii de partid ai PSD, probabil şi PC, Galaţi-Brăila. Neavând garanţia că acest proiect va trece, nu vreau să-l sacrificăm. Sper, totuşi, în înţelepciunea liderilor politici gălăţeni, sper să înţeleagă că e şansa de dezvoltare a Galaţiului şi nu numai. Din păcate, pierdem timp. S-ar putea, în conjunctura în care Tulcea, şi Brăila şi-au dat votul, să ne trezim în situaţia musafirului la masa cea mare, când mănânci ce ţi se pune în faţă, nu ceea ce vrei tu. Oricum, toată lumea e super-încântată de tot ce înseamnă colaborare, la fapte ne mişcăm moldoveneşte, încetinel, încetinel”, a reclamat edilul.
Mai stăm o tură. Încă o amânare a Asocierii cu Brăila şi Tulcea Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Restricții de trafic și trasee deviate pentru câteva ore, de Ziua Unirii Principatelor „Survivor”... cu ciocolată și lichior Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TOP 10 Spectacol extraordinar de muzică populară, la Galaţi Lucrări de modernizare finalizate la blocul A5 din Micro 20
Mai multe din această categorie:

