Preşedintele Partidului Ecologist Român, filiala Galaţi, Eugen Stamate, aşteaptă un studiu independent pentru a lua o poziţie privind mineritul cu cianuri de la Roşia Montană. Întrebat care este poziţia partidului referitor la proiect şi dacă are în vedere organizarea unor proteste împotriva exploatării miniere, Stamate a răspuns în versuri: „Munţii noştri aur poartă/ Noi cerşim din poartă-n poartă”. Potrivit acestuia, prea mulţi îşi dau cu părerea neavenit, iar din acest motiv PER aşteaptă rezultatele unui studiu care să nu ţină nici de Gold Corporation, nici de Guvernul României. „Într-o săptămână, vom avea acest studiu, iar după aceea ne vom poziţiona clar şi ferm, în cunoştinţă de cauză”, a explicat preşedintele ecologiştilor gălăţeni. Acesta a mai spus că trebuie urmărite interesele cetăţenilor, iar decizia ar trebui să fie în consecinţă, dând să înţeleagă că, dacă am avea de câştigat, este de acord cu proiectul. "Dacă interesul nostru spune să exploatăm acele zăcăminte, iar noi, românii, vom avea cotă-parte, să putem plăti măcar pensiile...". Pe de altă parte, ecologistul a amintit şi de faptul că beneficiem de foarte puţin de pe urma apelor minerale, iar petrolul şi zăcămintele naturale sunt aproape duse.
Înainte de a protesta: Ecologiştii aşteaptă un studiu vizavi de Roşia Montană Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: