Politică "pe surse" / Ce legături există între directorul de la Electrocentrale şi primarul Marius Stan?
Foto: Directorul Octavian Graure, pe vremea în care conducea CE Turceni şi, la fel ca şi oţelarii lui Stan, avea întâlniri directe cu jucătorii de la Pandurii / Sursa foto: pandurii-tg-jiu.ro

Politică "pe surse" / Ce legături există între directorul de la Electrocentrale şi primarul Marius Stan?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Şi şeful Electrocentrale, şi primarul Galaţiului au fost implicaţi în fenomenul fotbalistic * Directorul furnizorului de energie termică pentru oraş stă la aceeaşi masă cu Stan atunci când se caută soluţii care să ocolească Electrocentrale


Directorul Electrocentrale şi primarul Marius Stan au mai multe în comun decât s-ar putea crede. Deşi, oficial, Graure a fost pus în funcţie de Ministerul Economiei, care patronează producătorul gălăţean de energie termică, în anumite medii se vehiculează faptul că primarul Marius Stan nu ar fi chiar străin de alegerea celor din minister.

Graure, sponsor la Pandurii Tg. Jiu

Ei bine, ambii au legături puternice cu fotbalul. Despre Stan nu mai spunem mare lucru, pentru că se ştie legătura dintre el şi Oţelul Galaţi, ruptă totuşi în ultima vreme, de la preluarea clubului de către Dan Adamescu. Octavian Graure nu e deloc străin de fenomen. În calitate de director al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure a fost unul dintre cei care au sprijinit direct o altă echipă din Liga I, Pandurii Tg. Jiu. O echipă cu care Oţelul a făcut tot felul de tranzacţii în ultima perioadă. Ar fi suficient să spunem despre trecerile succesive ale antrenorului Petre Grigoraş de la Oţelul la Pandurii (cu un mic ocol pe la Iaşi) şi de la Pandurii la Oţelul, transferurile lui Stromajer sau Ibeh. Asta ca să nu mai amintim de acel 3-0 la masa verde pe care l-a obţinut Oţelul în meciul cu Pandurii chiar în anul în care gălăţenii au luat titlul. Sigur, e greu de făcut o legătură directă între unul dintre sponsorii de la Pandurii şi directorul Oţelului. În orice caz, amândoi au avut legătură directă cu fotbalul.

Directorul Electrocentrale împotriva Electrocentrale?

Apoi, de când a venit director la Electrocentrale, Graure nu s-a certat deloc cu Stan, aşa cum se întâmpla cu fostul şef al producătorului de energie termică, Tudor Petre. Iar relaţia financiară dintre Electrocentrale şi Primărie-Apaterm nu a suferit mari modificări. Cei doi au avut întâlniri frecvente pe tema căldurii (absolut firesc, având în vedere criza prin care trece sistemul actual de încălzire) şi au căutat soluţii împreună. Însă ceea ce reproşează angajaţii Electrocentrale actualului director Graure e că acesta nu are nicio problemă să stea la aceeaşi masă cu Stan în vreme ce acesta vorbeşte despre soluţii alternative de încălzire a oraşului. Adică girează, de la acelaşi pupitru, soluţii care exclud şi îngroapă tot mai mult societatea pe care o conduce.

Iar politicul pare să fie exclus din ecuaţie. Dacă Stan nu se înghiţea cu Tudor Petre, deşi făceau parte sau simpatizau cu acelaşi partid, PNL, primarul are o relaţie excelentă cu Graure, cunoscut mai degrabă, cel puţin pe vremea când îşi făcea de lucru prin Oltenia, ca fiind un apropiat al PDL.

Citit 1954 ori Ultima modificare Joi, 12 Decembrie 2013 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.