ANI bagă-n sperieţi edilii din Galaţi/ Primul primar din ADI Serviciul Regional Apă declarat incompatibil

ANI bagă-n sperieţi edilii din Galaţi/ Primul primar din ADI Serviciul Regional Apă declarat incompatibil
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Iulian Boţ, primarul comunei Lieşti, riscă să îşi piardă mandatul după ce a fost declarat incompatibil de ANI * Edilul ne-a declarat că va contesta în instanţă raportul inspectorilor de integritate


Iulian Boţ este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iulie 2010 – 8 aprilie 2013, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de primar, cât şi calitatea de reprezentant al comunei Lieşti în Adunarea Generală a Acţionarilor din cadrul SC Apă Canal SA Galaţi, încălcând astfel, conform inspectorilor de integritate, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003. Potrivit acesteia, „funcţia de primar, viceprimar (…) este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”.

„Cineva mă iubeşte”

Primarul comunei Lieşti ne-a declarat că va contesta în instanţă raportul Agenţiei Naţionale de Integritate şi a precizat că a transmis deja inspectorilor de integritate un punct de vedere în legătură cu acest subiect. „Eu sunt primul din judeţ acuzat pe o astfel de speţă. Cineva mă iubeşte. Urmează toţi ceilalţi 21 de „proşti” care au făcut canalizare în judeţul acesta. Le-am explicat şi celor din cadrul Agenţiei că Apă Canal este un operator regional. Noi ne-am asociat pentru a atrage mai mulţi bani europeni pentru POS Mediu. Nu am fost remunerat, nu am avut niciun beneficiu personal, în schimb, am reuşit astfel să beneficiem de fonduri pentru a pune la punct proiectul privind canalizarea, apa şi staţia de epurare, ce este implementat în proporţie de 50 la sută. La noi abia a început scandalul, în alte zone din ţară este de groază. Sunt bucuros că am reuşit să facem această investiţie. Nu am venit la Primărie cu gândul de a ieşi la pensie de aici, pot să mă întorc la dispensar, dacă asta va decide instanţa. Aşa este la noi, la români. Dacă vrei să faci ceva şi mai şi reuşeşti, ţi se spune că ai greşit”, ne-a spus Iulian Boţ.

Edilul ne-a declarat că numirea sa în Adunarea Generală a Acţionarilor din cadrul Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Serviciul Regional Apă Galaţi a fost posibilă printr-o hotărâre a Consiliului Local, care a primit aviz de legalitate atât din partea secretarului comunei, cât şi a Prefecturii Galaţi.

Urmează aleşi cu greutate?

Aşa cum vă informam în luna august a anului trecut, mai mulţi primari din partea PSD, PNL, PC şi PDL, un parlamentar şi unul dintre vicepreşedinţii Consiliului Judeţului riscă să fie declaraţi incompatibili de către ANI. Marius Stan - primarul municipiului Galaţi, Cornel Hamza - vicepreşedintele Consiliului Judeţului, Daniel Ţuchel - primarul municipiului Tecuci, Laurenţiu Gîdei - primarul oraşului Târgu Bujor şi senatorul Nicolae Marin sunt doar câţiva dintre acei aleşi care au făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor şi din Consiliul Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Serviciul Regional Apă Galaţi, organism care cuprinde 22 de comune, oraşe şi municipii din judeţ. Conform Legii 161/2003, „persoana (…) faţă de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului”.

Citit 2987 ori Ultima modificare Duminică, 09 Martie 2014 17:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.